Viorel Moldovan, noul preşedinte al echipei Rapid după plecarea lui Daniel Niculae: „Sunt mândru şi onorat”

Viorel Moldovan, noul preşedinte al echipei Rapid după plecarea lui Daniel Niculae: „Sunt mândru şi onorat”

Fostul internaţional Viorel Moldovan, 51 de ani, a preluat funcţia de preşedinte al Rapidului, lăsată vacantă de Daniel Niculae, căruia i-a expirat contractul și care este urmărit penal în dosarul privind artificiile pe stadioane.

„Clubul FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul preşedinte al clubului, un nume important în Giuleşti şi în fotbalul românesc, Viorel Moldovan. Cu o carieră impresionantă, ce include performanţe deosebite atât pe teren, cât şi pe banca tehnică, Viorel Moldovan a demonstrat mereu determinare, profesionalism, fiind şi un om care cunoaşte foarte bine spiritul rapidist”, a anunțat clubul Rapid.

Giuleștenii au precizat că experienţa lui Moldovan „va aduce un plus de valoare în eforturile noastre de a readuce Rapidul acolo unde îi este locul – în vârful fotbalului românesc”.

La rândul său, Viorel Moldovan, fost jucător la Rapid în anii 2000, a spus că îşi doreşte să construiască o echipă puternică și să îndeplinească obiectivele fixate de club, fără a preciza însă care sunt acestea.

„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noştri”, a afirmat el.

Viorel Moldovan a jucat la Rapid între 2006 şi 2007, marcând 21 de goluri, dintre care 15 în campionat, două în Cupa României şi patru în cupele europene, unul dintre ele chiar în sferturile Cupei UEFA. În cariera sa, a evoluat la echipe precum FC Nantes, Fenerbahce Istanbul, Grasshopper Zurich și Neuchatel Xamax.

Fostul atacant al naţionalei României a obţinut o performanţă importantă şi ca antrenor al Rapidului, promovând-o în 2014 în prima ligă, într-o perioadă dificilă a clubului.

Numirea vine după ce Rapid a anunţat despărţirea de preşedintele Daniel Niculae, schimbarea fiind explicată oficial prin dorinţa de a aduce „o perspectivă nouă”. Dar Niculae a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la finalul lunii aprilie, fiind acuzat că l-a plătit şi a ajutat pe liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis Bocciu, să cumpere şi să introducă ilegal materiale pirotehnice pe stadioane.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share