Voința Limpeziș contraatacă după ce a pierdut cu 0-3 la „masa verde” și a fost depunctată. Fanatik a fost la meciul cu Sepsi 2 disputat pe stadionul unde sunt îngropați soldați nemți și ruși

Voința Limpeziș contraatacă după ce a pierdut cu 0-3 la „masa verde” și a fost depunctată. Fanatik a fost la meciul cu Sepsi 2 disputat pe stadionul unde sunt îngropați soldați nemți și ruși

Voința Limpeziș este singura echipă dintr-un sat care evoluează în Liga 3. FANATIK s-a deplasat la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe II și a stat de vorbă cu președintele Ioniță Dedu. Clubul a decis să facă apel după ce FRF i-a luat 6 puncte.

Voința Limpeziș se apără după ce a pierdut „la masa verde” și a fost depuncată: „Ne considerăm nevinovați”

FANATIK s-a deplasat la Limpeziș după ce știrile despre falsa legitimare au ajuns până în Franța, Grecia sau Serbia. Ioniță Dedu a explicat ce s-a întâmplat la meciul cu CSM Adjud, în care un columbian cu numărul 21 a jucat în locul juniorului U19 Cosmin Togan: „Eu nu am fost atunci la meci, s-a făcut confrunt și apoi a intrat jucătorul din greșeală. S-a întâmplat ce s-a întâmplat… Noi nu am știut exact ce să facem. Noi sperăm să primim punctele înapoi pentru că ne considerăm nevinovați”.

Președintele buzoienilor a explicat de speră ca decizia Comisiei de Apel a FRF să fie diferită: „Nu s-a mai întâmplat niciodată și suntem la prima abatere. Sperăm să fim măcar lăsați să putem face transferuri în iarnă. Noi am luat exemplu de la Brăila și am zis că merge mai bine cu jucători străini, de culoare și am zis încercăm și noi”.

Cei de la CSM Adjud au acuzat că alți 6 jucători nu corespundeau și au fost trimiți în tribune de arbitru, iar Voința Limpeziș a rămas cu un singur jucător pe bancă: „Jucătorii erau trecuți pe foaie, nu erau în teren și nu aveam de gând să îi băgăm. I-a trimis în tribune, asta e, dar nu i-am fi băgat în teren. Lumea e liberă să vorbească ce vrea. S-a făcut prea mult vâlvătaie, dar nu e nicio problemă, noi ne vedem de treburile noastre”.

Și ce s-a întâmplat totuși cu jucătorul columbian care a jucat în locul unui român? Aflăm tot de la Ioniță Dedu:  „Jucătorul din Columbia a plecat înapoi, i-a expirat viza. Eh, asta nu era adevărat că am zis noi că e surdomut și că nu știe să scrie. Băiatul vorbea engleză, săracul n-a avut nicio vină. Băiatul care a făcut foaia de joc a greșit și l-a băgat. Nu și-a mai dat seama. Le-a făcut confrunt, a fost OK, dup-aia a intrat el…”.

Voința Limpeziș a fost sancționată cu pierderea a șase puncte în urma acestui incident, iar buzoienii au fost la un pas să se retragă din campionat. Și nu a fost singura sancțiune: „Am pierdut la masa verde și ne-au luat și 6 puncte. Noi am făcut apel la comisii la FRF și vom vedea ce vom. Dorim să ni se ridice depunctarea sau măcar interdicția la transferuri. Încă nu am primit decizia și nu avem niciun termen”.

Voința Limpeziș are cei mai mulți jucători străini din Liga 3: „Majoritatea sunt din Nigeria”

Românii sunt în minoritate la Voința Limpeziș, situație fără precent în al treilea eșalon: „Suntem echipa cu cei mai mulți jucători străini din Liga 3. Mai e Brăila care are vreo 6. Acum avem 6 români și 12 străini. Majoritatea sunt din Nigeria, Camerun, doi columbieni, dar nu putem să folosim decât unul pentru că sunt extracomunitari. Îi tot schimbăm unul cu altul. Fundașul central e chiar foarte bun, iar celălalt nu prea a prins săracul să joace. 4 dintre nigerieni stau în București, sunt căsătoriți aici”.

Voința Limpeziș a obținut o victorie foarte importantă împotriva echipei a doua a lui Sepsi Sfântu Gheorghe, după ce a condus cu 2-0 încă din minutul 15. S-a terminat 2-1 și buzoienii au 0 puncte în acest moment și speră că vor urca în clasament: „Eu zic că echipa cum joacă la momentul ăsta ne putem salva de la retrogradare. Majoritatea jucătorilor sunt din Nigeria. Le place aici și s-au acomodat destul de bine. Au salariu, cazare și masă”. 

Oficialul Voinței Limpeziș are și o explicație pentru infuzia de jucători străini: „Am vrut să aducem români, dar nu puteam să îi strângem, sunt și răi și mai pretențioși, plini de fițe. Majoritatea lucrau și nu puteau să vină tot timpul la antrenamente. Am decis să aducem jucători străini prin diverși impresari”.

Stadionul din Limpeziș, modernizat cu o tribună de la Urziceni. Sub gazon s-ar afla o groapă comună din Primul Război Mondial

Ioniță Dedu a făcut dezvăluire macabră despre stadionul din Limpeziș: „Sub teren e cimitir! Vorbesc serios, știe tot satul. A fost o luptă în Primul Război Mondial între nemți și ruși și au fost băgați într-o groapă comună. I-a îngropat aici pe toți. S-a adus mult pământ, de asta e și puțin înclinat”. 

Arena și o cochetă tribună de 250 de locuri: „Stadionul e făcut tot de noi și îngrijt de noi. Noi ne ocupăm și de acte, am cumpărat tractor, am însămânțat, ne ocupăm de toți. Intrarea la meciuri e gratis. Am adus o tribună de la Urziceni. Avem 250 de locuri”. 

Clubul se confruntă însă cu probleme financiare: „Ne descurcăm foarte greu cu banii, dar este nebunia mare. Avem pasiune pentru fotbal și mergem înainte. Mai primim câte o sponsorizare mică, un ajutor de la Consiliul Județean, puțin de la primărie și sperăm să o scoatem la capăt”.

Ioniță Dedu, președintele Voinței Limpeziș: „Primăria ne dă doar 20.000 de lei”

Ioniță Dedu și familia sa țin echipa din fonduri proprii, iar din susținerea financiară din partea autorităților locale e minimă: „Noi abia supraviețuim pentru că nu ne descurcăm cu banii. Primăria ne dă doar 20.000 de lei. Mai primim ceva de la Consiliul Județean. Păi e 8.000 și ceva de lei un singur arbitraj! Suntem nebuni noi că ne place foarte mult fotbalul și am și jucat. Vrem să facem ceva frumos. 

De multe ori luăm bani de la familie și nu e OK, dar uite că nu putem să ne lăsăm. Eram chiar dispus să ne retragem după ce s-a întâmplat și chestia asta. Dar am zis să mergem înainte. Am cerut și noi ajutor să ne dea câțiva jucători pe la județ însă nimeni nu a sărit, nici Gloria, nici Metalul. 

Suntem trei frați care ne ocupăm de echipă, unul dintre ei vicepreședinte. Noi avem o firmă de alpinism utilitar în București și de aici vin banii la echipă. Aducem bani de acasă. Nu avem niciun buget, e buzunarul nostru”.

Ce salarii au jucătorii străini la Voința Limpeziș. Au primă la victorie 300 de lei

Jucătorii străini de la Voința Limpeziș sunt o bătaie de cap în plus pentru patronii echipei: „Facem și câte 3, 4, 5 antrenamente pe săptămână. Am decis să ne axăm pe jucători de culoare și e bine și pentru ei. Le oferim masă, cazare, chiar dacă ne costă mai mult decât jucătorii români. Măcar sunt serioși, dar ne chinuim foarte mult. Trebuie să le faci permis de ședere, e greu. Le dăm tot timpul și prime de joc, plus salariu undeva la 2.500-3.000 de lei și 100 de lei de punct. 

Avem aici la Limpeziș cazare, stau în două apartamente. Am făcut dormitoare și la stadion. Chiar au condiții frumoase. Ei își pregătesc masă, înainte le făcea soția mea mâncare, la prânz soția fratelui meu. Nu voiau nici să mănânce mâncare de a noastră.

Te mai și enervai că le puneai ciorbă pe masă și nu voiau. I-am tratat ca pe copiii pe ei, nu i-am înjurat niciodată sau să ne purtăm urât cu ei. Ne înțelegem în engleză, mai știu ei română, ne ajută mult că traducem cu telefonul”.

Familia nu este de acord cu investițiile în echipa de fotbal și se teme că ar putea călca pe urmele lui Bănel Nicoliță: „Mama tot ne spune să renunțăm la echipă că nu mai suntem nici noi la prima tinerețe. De multe ori luăm și ultimul eu din casă ca să plătim brigada de arbitri, ambulanță”. 

12 jucători străini are Voința Limpeziș 
6 puncte a pierdut Voința Limpeziș după ce FRF a depunctat-o
10 e locul ocupat de echipa de Liga 3 în acest moment, în ciuda victoriei cu 2-1 împotriva lui Sepsi Sfântu Gheorghe 2

Please follow and like us:
Pin Share