„360 de grade”, cu Alina Bădic: Care sunt cauzele spirituale ale bolilor (VIDEO)

„360 de grade”, cu Alina Bădic: Care sunt cauzele spirituale ale bolilor (VIDEO)

Alina Bădic a discutat în emisiunea „360 de grade” despre modificările pe care corpul le suferă în timp și despre cauzele spirituale ale bolilor. Invitata sa a fost Alina Dascălu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Despre cauzele spirituale ale bolilor

“Totul în Univers este energie. Cum gestionăm această energie și cum reușim să fim sănătoși cât mai mult? Cine suntem noi în raport cu energiile din jurul nostru? De ce anumite persoane își mențin tonusul o perioadă mai lungă de timp? Determină planul spiritual și forța psihică schimbări profunde în organismul nostru? Vom discuta astăzi și despre ralția de cuplu și despre modul în care putem să rămânem echilibrați cât mai mult timp”, a spus Alina Bădic la începutul emisiunii.

Medicul Alina Dascălu a subliniat de ce este importantă o abordare holistică în medicină:

“Tu ca medic nu trebuie să tratezi doar simptomul. Este foarte important să începi prin a determina cauza și asta  nu o poți face decât abordând holistic medicina. Omul este corp, minte și suflet. Nu e doar corp. Nu poți să tratezi doar corpul neținând cont de restul. Sunt situații în care pacienții vin pentru o intervenție chirurgicală, sunt foarte speriați, nu știu ce îi așteaptă, ce se întâmplă după. Dacă doar îî operezi și nu le explici prin ce trebuie să treacă și ce urmează după, ei de fapt dezvoltă un stres organic și nici măcar nu se recuperează bine. Este foarte important ceea ce gândim. Bineînțeles trebuie să te ajute cineva să gândești într-o anumită direcție. Tu ca medic, indiferent de specialitate ar fi bine să faci o echipă cu un psiholog, dacă nu reușești să ghidezi pacientul în direcția pe care ți-o dorești. E extrem de important să abordezi medicina holistic. Numai chirurgical sau prin medicamente nu obții rezultatul scontat”.