„Am fost surprins neplăcut. Nu pot decât să trag concluzia că ea …”. CTP, despre Simona Halep: “Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea”

„Am fost surprins neplăcut. Nu pot decât să trag concluzia că ea …”. CTP, despre Simona Halep: “Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea”

Cristian Tudor Popescu a vorbit despre revenirea Simonei Halep pe teren, de această dată pe zgură, la Trophée Clarins, încheiată cu un abandon din cauza unei probleme medicale la genunchi.

CTP a explicat de ce se declară nemulțumit de Simona.

„Am fost surprins neplăcut, pentru că mi-am imaginat că Simona s-a antrenat – sau cel puțin așa a spus și asta am văzut și eu, că va continua antrenamentele în regim normal – în perioada în care a fost suspendată. Mi-am imaginat că-și va menține condiția fizică generală, adică rezistența în timp și articulațiile, mușchii.

Mă gândeam că problema va fi cu reglarea loviturilor. Fiindcă asta e diferența dintre antrenament și jocul pe puncte într-un turneu WTA. Acolo, e greu să lovești cu aceeași precizie și aceeași determinare ca la antrenament. Aici credeam că vor apărea probleme. Dar nu sunt aici!

Simona lovește așa cum o știm. Are reverul în continuare, este foarte bun, e lovitura ei de paradă. Dă și cu dreapta bine… În schimb, iată că e al doilea meci în care-i cedează «carcasa», îi cedează mușchii, umărul, articulațiile. Mă surprinde acest lucru. Nu pot decât să trag concluzia că ea nu s-a antrenat din punct de vedere fizic așa cum am crezut eu. Asta este situația”, a spus Cristian Tudor Popescu, conform Gazeta Sporturilor.

 

„În acest moment, se află într-o stare foarte dificil de rezolvat. De ce?”

 

CTP a comentat meciul Simonei de la Trophée Clarins.

„Și-n meciul acesta, de la Trophée Clarins, ea n-a jucat rău. Adversara respectivă, #123 mondial, nu era chiar oricine! A jucat bine. Iar Simona a făcut față, dar s-a întâmplat ca-n meciul cu Badosa, de la Miami. Cam atât rezistă, un set și jumătate, după care cedează ceva. Acolo a cedat umărul… Acum a cedat genunchiul. În acest moment, se află într-o stare foarte dificil de rezolvat. De ce?

Pentru că ea are nevoie să joace acum turnee, pe puncte. N-are ce să mai facă cu antrenamentul. Nu e de ajuns, trebuie să joace pe puncte. Dar dacă joacă pe puncte mai repede decât e cazul după această accidentare la genunchi, e un punct vulnerabil.

Ea ce să facă? Trebuie să joace. Dar dacă va relua acum și va încerca să joace la Rabat, după cum Virginia Ruzici n-o sfătuiește… Asta e dilema la accidentări: trebuie să joc, dar dacă intru mai devreme, mă accidentez din nou și se prelungește perioada de întrerupere? Iar orice prelungire a perioadei de întrerupere este gravă pentru Simona”, a mai spus jurnalistul.

 

„De ce sunt naționaliști, pentru că și-au pus jucătoarele lor?”

 

Gazetarul a comentat și vizavi de poziția celor de la Roland Garros, de a nu-i acorda un wild-card Simonei Halep.

„Și dacă nu ar fi fost această chesiune procedurală… Simona s-a apucat să spună că francezii sunt naționaliști. De ce sunt naționaliști, pentru că și-au pus jucătoarele lor? E un lucru absolut firesc să dai întâietate jucătoarelor franceze, nu? Și asta ar face oricine. Nu pot fi acuzați de naționalism.

Apoi, dacă nu ar fi existat această procedură cu cele șase jucătoare din Franța, plus cele australiene și americane, iar Simona tot nu primea wild-card… Mie mi se părea justificat (n.r. să nu i se acorde). Pentru că ar fi venit la Roland Garros după ce a jucat două meciuri de reluare, meciuri pe care le-a pierdut. Și le-a pierdut cam fără drept de apel!

De ce să primească la Roland Garros? Care nu mai e Trophée Clarins! De ce să primească la Roland Garros, un Grand Slam… Ca să ce? Ca să piardă în primul tur, din nou după un set și jumătate?

Sub nicio formă nu cred că organizatorii de la Roland Garros pot fi acuzați că nu i-au dat wild-card Simonei”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

 

„Simona e vinovată pentru alte lucruri, nu pentru asta”

 

CTP a comentat și faptul că Simona Halep a încheiat colaborarea cu Carlos Martinez.

„Vedeți, ce nu-mi place aici este că Simona a făcut niște declarații în momentul în care l-a cooptat pe antrenorul spaniol. A făcut niște declarații aproape ditirambice, că se înțelege foarte bine cu el, că ce bun e, că pe zgură va face cu el lucruri extraordinare. Ca la scurt timp, iată, să rupă colaborarea!

Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea, decât să fie contrastul acesta chiar ușor ridicol între declarațiile entuziaste… Iar acum rupe, după cum îi e obiceiul… Fiindcă ruptul relațiilor peste noapte cu antrenorii e obiceiul Simonei. Să recunoaștem asta.

Nu prea mi-a plăcut asta și nu înțeleg nici de ce l-a schimbat. Ce speră acum, pe cine vrea să ia? Avea sezonul pe zgură, omul e specializat în tenis pe zgură, n-am înțeles”.

„Mai mult, s-a apucat să spună că Mouratoglou n-a manipulat-o, că ea a avut încredere în el și a fost o greșeală.

Văd că Simona este dispusă în continuare să-l apere până în pânzele nici măcar albe, până în pânzele negre… Nici pentru Darren Cahill nu știu dacă făcea asta! Dar iată că pentru Mouratoglou o face. Spune că n-a manipulat-o, dar faptul că în două înfățișări la rând în fața celor de la tribunalul independent Sport Resolutions n-a spus absolut nimic, n-a menționat nimic despre suplimentul cu colagen pe care l-a luat, ea știa foarte bine că l-a luat!

Era din dieta ei zilnică și fusese luat la recomandarea lui Mouratoglou, ca să-i îmbunătățească articulațiile, mobilitatea. Ori ea n-a spus nimic!

Ori Mouratoglou a rugat-o să nu spună, ori ea nici n-a știut. Asta este manipulare! Îmi pare rău pentru Simona, dar văd că ea își menține astfel de declarații în condițiile în care, un an de zile, care a însemnat aproape un iad pentru ea, Mouratoglou nu a recunoscut că este 100% vinovat de acel supliment pe care i l-a dat.

Simona e vinovată pentru alte lucruri, nu pentru asta. De asta spun că nu înțeleg această atitudine a ei”, a mai declarat jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *