Aproximativ 1,5 miliarde de oameni suferă de hipertensiune arterială

RMAG news

La nivel global, se estimează că aproximativ 1,5 miliarde de oameni suferă de hipertensiune arterială, jumătate dintre aceştia nu sunt conştienţi de faptul că o au şi mai puţin de 20% sunt controlaţi, potrivit www.sant.ro.

Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii arteriale este marcată la 17 mai, în fiecare an, cu scopul de a sensibiliza populaţia în privinţa riscurilor şi efectelor tensiunii arteriale crescute şi de a încuraja cetăţenii din toată lumea să prevină şi să controleze această boală.

Această zi este promovată, începând din 2005, de Liga Mondială a Hipertensiunii (World Hypertension League – WHL), în parteneriat cu Societatea Internaţională de Hipertensiune (International Society of Hypertension – ISH) şi cu alte organizaţii, potrivit www.cardioportal.ro.

Definită ca o creştere a presiunii sângelui peste limita normală, hipertensiunea poate cauza afecţiuni ale inimii, creierului, rinichilor şi ochilor.

Netratată sau tratată necorespunzător, poate duce la complicaţii severe, precum invaliditatea, sau la complicaţii fatale, cum ar fi infarctul sau atacul cerebral. Deoarece boala poate evolua fără simptome, este numită ucigaşul tăcut.

Hipertensiunea arterială este responsabilă, prin complicaţiile sale, de aproximativ 50% din totalul deceselor cauzate de boli cardiovasculare şi accidente vasculare cerebrale, care împreună sunt cele mai mari cauze ale morbidităţii şi mortalităţii la nivel mondial, potrivit www.cardioportal.ro.

The post Aproximativ 1,5 miliarde de oameni suferă de hipertensiune arterială appeared first on Cotidianul RO.