Așa se copia în Epoca de Aur. Fițuicile erau opere de artă, elevii învățau în timp ce le scriau

Așa se copia în Epoca de Aur. Fițuicile erau opere de artă, elevii învățau în timp ce le scriau

“Am fost profesor, am avut o întreagă colecție… Acum aș aprecia mai mult strădania de a face astfel de copiuțe . Aveau și ele rolul și farmecul lor. Pentru elaborarea lor trebuia să citești, să sintetizezi, să scrii și apoi să reții logica celor scrise. Stând cu elevii de povești mai târziu le explicam cum că ei făcând aceste fițuici învățau subiectele doar că le mai trebuia puțină încredere în ei pentru a nu le folosi”, a notat profesoara Daniela Călugărițoiu.

 

Chiar dacă erau apreciate într-o oarecare măsură, astfel de fițuici le aducea elevilor o notă foarte mică. După anii ’90, moda copiuțelor a suferit transformări radicale,, ajungându-se, în prezent, la folosirea celor mai noi tehnici IT, din ce in ce mai greu de detectat.