Aurora Boreală, un fenomen nemaivăzut de sute de ani în România. Când mai apare și cum poți să observi mai bine culorile

Aurora Boreală, un fenomen nemaivăzut de sute de ani în România. Când mai apare și cum poți să observi mai bine culorile

Aurora boreală care a colorat cerul României în noaptea de vineri spre sâmbătă este un fenomen care nu a mai apărut la această intensitate de sute de ani, potrivit astronomului dr. Adrian Şonka.

Specialistul explică faptul că, deși fotografiile pot părea extrem de colorate, culorile văzute cu ochiul liber nu sunt la fel de intense și este nevoie de pregătire ca să poată fi percepute.

„Pozele mint un pic, pentru că aparatul e sensibil la roşu şi la verde – la roşu mai ales. Cu ochiul liber, culorile nu erau chiar atât de intense. Se vedeau numai după ce te obişnuiai cu întunericul. După 10-15 minute, vedeai nuanţe de roz şi verde, dar vizual nu au fost aşa de spectaculoase cum sunt în fotografii, dar se vedeau, într-adevăr”, a precizat pentru AGERPRES Adrian Şonka.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Dan Jurca (@dan.jurca)

Cum să vezi mai bine Aurora Boreală? 

Cei care nu au reușit să vadă fenomenul noaptea trecută, mai au o posibilitate redusă să fie martorii fenomenului dacă privesc îndelungat spre cer  în noaptea de 11 spre 12 mai 2024. Specialiștii oferă și câteva sfaturi despre cum poate fi observat fenomenul mai bine.

Pentru a observa mai bine Aurora boreală este esențial să se aleagă un loc cât mai întunecat, departe de iluminatul urban. Observatorii sunt sfătuiți să aștepte ca ochii să se obișnuiască cu întunericul, proces care poate dura între 10 și 15 minute, pentru a începe să distingă nuanțele subtile ale aurorei. Este de asemenea recomandat să se evite utilizarea telefoanelor mobile sau orice alte surse de lumină artificială care ar putea perturba adaptarea la întuneric.

„”Nu se vede din prima. Eu am stat o oră şi nu am văzut nimic, apoi a apărut din nou, iar apoi a dispărut. Trebuie să te pregăteşti să stai câteva ore pe un câmp, să nu te uiţi în telefoane, ca să te acomodezi cu întunericul, să nu aprinzi farurile de la maşină, să fie cald, să fii în siguranţă”, a transmis astronomul.

Noaptea trecută, luminile Aurora a fost vizibile în București, în Timiș, dar și în alte județe, precum Bihor, Buzău, Iași sau Sălaj.

De ce nu este vizibilă Aurora Boreală tot timpul din România

Aurora boreală nu este vizibilă tot timpul din România din cauza intensității și frecvenței relativ scăzute a perturbațiilor solare care ajung până la latitudinile noastre. Fenomenul începe pe Soare, unde erupțiile solare puternice eliberează particule încărcate care călătoresc prin spațiu până la Pământ. La întâlnirea cu câmpul magnetic terestru, aceste particule sunt ghidate spre poli, unde interacționează cu atmosfera și produc lumina cunoscută ca aurora. În mod normal, aceste lumini sunt vizibile mai ales în regiunile apropiate de poli, unde intensitatea interacțiunii este mai mare. Totuși, în cazul unei furtuni solare deosebit de puternice, cum a fost recent, numărul și energia particulelor sunt suficiente pentru a extinde vizibilitatea aurorei și la latitudini mai joase, cum sunt cele din România. Astfel de evenimente sunt însă rare, motiv pentru care aurora boreală este un spectacol neobișnuit pentru români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *