Avarie majoră la rețeaua de apă din Târgu-Jiu. Peste 20.000 de locuitori au rămas fără apă

Avarie majoră la rețeaua de apă din Târgu-Jiu. Peste 20.000 de locuitori au rămas fără apă

Peste 20.000 de locuitori din Târgu-Jiu au rămas fără apă marți, 7 mai, după ce o conductă magistrală veche de 65 de ani s-a spart la o adâncime de cinci metri, iar bulevardul Ecaterina Teodoroiu a fost acoperit cu apă, pe câteva sute de metri, au relatat Pro TV și Antena 3.

La ora 13.30, Aparegio Gorj S.A. – CED Târgu-Jiu a transmis că „interventia la avaria apărută la conducta DN 600 din Bulevardul Ecaterina Teodoroiu a fost finalizată” și că „în aproximativ 2/3 ore, după încărcarea sistemului, se va relua furnizarea apei”.

Echipele de intervenție au lucrat pentru remedierea situației, dar numai golirea conductei, lungi de 7 km, a durat câteva ore. Potrivit autorităților, lipsea o piesă pe care au comandat-o acum două luni, dar care nu a ajuns.

Reprezentanții furnizorului de apă au transmis că înlocuirea conductei va avea loc în perioada următoare, cu fonduri europene. Aceasta nu este prima avarie majoră a conductei în zona respectivă. Acum câțiva ani, conducta s-a fisurat în același loc și a creat aceleași probleme.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *