Bihor: Două persoane, cercetate pentru comercializare şi deţinere de droguri de mare risc

Bihor: Două persoane, cercetate pentru comercializare şi deţinere de droguri de mare risc

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Oradea, au dispus vineri, 17 mai, reținerea unui inculpat și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat.

Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, respectiv deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

 

Ce au transmis autoritățile

 

„Din actele de urmărire penală a reieșit  că, în perioada ianuarie – mai 2024 inculpatul reținut a procurat,  deținut, manipulat și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanță psihoactivă (2-MMC) către consumatori de pe raza județului Bihor”, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, autoritățile au fost identificat și ridicat peste 45 grame substanțe psihoactive ( 2MMC și 4-CPD), porționate și ambalate în scopul vânzării.

„Cu privire la cel de al doilea inculpat, s-a reținut că la data de  17.05.2024, a deținut la domiciliul său o cantitate de cocaină destinată consumului propriu”, conform sursei citate.

 

Arestare preventivă a inculpatului reținut

 

Ulterior, sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *