Care sunt cele mai mici țări din lume. Cea de pe primul loc are mai puțin de un kilometru pătrat

Care sunt cele mai mici țări din lume. Cea de pe primul loc are mai puțin de un kilometru pătrat

Într-o lume plină de diversitate, există câteva țări mici care, în ciuda dimensiunilor lor reduse, au o istorie bogată și o identitate culturală unică.

 

Care este cea mai mică țară din lume

Vaticanul, cunoscut oficial ca Statul Cetății Vaticanului, este cel mai mic stat independent din lume, cu o suprafață de doar 0,44 km². Situat în inima Romei, acesta este centrul spiritual al Bisericii Catolice și reședința Papei, fiind locuit de aproximativ 800 de persoane, majoritatea clerici și personal al bisericii, potrivit click.ro. 

 

 

Cu toate că este extrem de mic, Vaticanul este renumit pentru bogăția sa culturală și artistică. Atracțiile notabile includ Bazilica Sfântul Petru, Capela Sixtină cu faimoasele fresce ale lui Michelangelo și Muzeele Vaticanului, care adăpostesc o colecție vastă de artă și artefacte istorice.

Care sunt celelalte țări cu dimenisuni reduse

Al doilea cel mai mic stat din lume, Monaco, are o suprafață de doar 2,02 km². Situat pe Riviera Franceză, acest principat este renumit pentru luxul și eleganța sa, fiind cunoscut pentru cazinourile sale celebre și pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco.

 

Nauru, situat în Pacificul Central, este al treilea cel mai mic stat din lume, având doar 21 km². Devenit independent în 1968, Nauru are aproximativ 10.000 de locuitori. Economia insulei s-a bazat aproape exclusiv pe exploatarea fosfaților, dar odată cu epuizarea resurselor, țara se confruntă cu provocări economice și de mediu semnificative.

 

Al patrulea cel mai mic stat din lume, Tuvalu, ce are doar 26 km², este un arhipelag izolat din Pacificul de Sud, cu o economie bazată pe pescuit și vânzarea de licențe pentru domenii de internet.

 

Considerat cel mai vechi stat suveran și republică constituțională din lume, San Marino, cu 61 km², are o economie bazată pe turism, bănci și producția de vinuri și articole din ceramică.

Liechtenstein este o țară situată între Elveția și Austria, având 160 km², fiind cunoscut pentru peisajele sale pitorești și economia prosperă, deoarece este un important centru financiar.

 

Formate din 29 de atoli și 5 insule izolate în Pacificul de Nord, Insulele Marshall (181 km²) au o economie dependentă de asistența externă, turism și pescuit.

 

Acest stat insular din Caraibe este cunoscut pentru cele două insule principale, Saint Kitts și Nevis (261 km²) și pentru plajele sale frumoase și economia bazată pe turism, agricultură de trestie de zahăr.