Teroare în ASF: conducerea îi investighează pe indezirabili

Teroare în ASF: conducerea îi investighează pe indezirabili

Cristian Muntean a dezvăluit, în mai 2021, în faţa membrilor comisiilor reunite de buget, finanţe, bănci şi piaţă de capital ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, următoarele: 1. În domeniul asigurărilor, conducerea ASF a favorizat operatorii economici supravegheaţi (asigurătorii), prin interpretarea defectuoasă a legislaţiei, omisiunea aplicării de sancţiuni sau aplicarea unor sancţiuni neproporţionale, simbolice faţă de…

Citeste mai mult
Intimidare mafiotă și șantaj la redacția Ziarului Puterea

Intimidare mafiotă și șantaj la redacția Ziarului Puterea

Bărbatul a intrat în clădirea unde Ziarul Puterea își desfășoară activitatea pentru a face scandal și a aduce amenințări cu moartea asupra angajaților, acesta menționând că dorește și o taxă de protecție.  Din înregistrările video se poate observa că bărbatul cunoscut în lumea interlopă drept Neli, a fost coordonat telefonic. Bărbatul din spatele telefonului mombil…

Citeste mai mult
Droguri vândute de COPII, într-un imobil dezafectat din București. Poliția a intrat pe fir: tulburător ce s-a găsit acolo

Droguri vândute de COPII, într-un imobil dezafectat din București. Poliția a intrat pe fir: tulburător ce s-a găsit acolo

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, după ce au primit informaţii că la o adresă din Sectorul 2, într-un imobil dezafectat, s-ar comercializa substanţe interzise de lege, poliţiştii de la Secţiile 6, 8 şi 9, în colaborare cu Direcţia Generală de Jandarmi, au efectuat verificări la faţa locului. În imobilul respectiv au fost depistate şapte…

Citeste mai mult
Armata Română, mesaj ferm după atacul de la graniță – Cum este afectată securitatea României de bombardamentele rușilor

Armata Română, mesaj ferm după atacul de la graniță – Cum este afectată securitatea României de bombardamentele rușilor

  Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm războiul Rusiei în Ucraina și anunță că nu sunt, deocamdate, situații directe ce amenință securitatea țării noastre, a întregului ei teritoriu. Mesajul a fost transmis după bombardamentul masiv cu drone asupra porturilor ucrainene Reni (peste Dunăre de Galați) și Izmail (în Deltă). Cu privire la situația de securitate din…

Citeste mai mult
Ciucă: PNL condamnă cu toată puterea atacurile aeriene rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene

Ciucă: PNL condamnă cu toată puterea atacurile aeriene rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene

“Atacurile aeriene ruseşti asupra infrastructurii portuare din Reni şi Izmail nu vor putea opri determinarea lumii libere de a sprijini restabilirea păcii în regiune. Condamnăm cu toată puterea astfel de atacuri. Este evidentă intenţia Moscovei de a lovi în capacitatea de export a Ucrainei, acesta fiind şi motivul pentru care au fost atacate cele două…

Citeste mai mult
Primarul din Dolj care a făcut AVERE la păcănele, verificat de ANI: Nu a declarat 70.000 de euro

Primarul din Dolj care a făcut AVERE la păcănele, verificat de ANI: Nu a declarat 70.000 de euro

  Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 114,540 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către VIZITIU ION împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de primar 2016 – 2020, potrivit comunicatului oficial transmis de instituție. Primarul ar fi încasat peste 350 de mii de lei, însă nu…

Citeste mai mult
Pandișpan cu vișine – Rețeta rapidă a unei prăjituri savuroase pe timp de vară

Pandișpan cu vișine – Rețeta rapidă a unei prăjituri savuroase pe timp de vară

  Pandișpan cu vișine. Ingrediente   8 ouă350 g de zahăr350 g de făină cernutăun praf de sareun pliculeț cu praf de copt750 g-1 kg de vișine fără sâmburi2-3 pliculețe cu zahăr vanilat8 linguri cu ulei.   Pandișpan cu vișine. Mod de preparare Ouăle se separă, punându-se albușurile într-un bol și gălbenușurile în altul. Gălbenușurile…

Citeste mai mult
Doi protestatari din Danemarca au dat foc Coranului în fața Ambasadei Irakului, la câteva zile după protestele violente din Irak și Iran

Doi protestatari din Danemarca au dat foc Coranului în fața Ambasadei Irakului, la câteva zile după protestele violente din Irak și Iran

Cei doi protestatari fac parte dintr-un grup care se autointitulează „Patrioții danezi” și au organizat demonstrații împotriva islamului și în urmă cu o săptămână. Luni, cei doi au dat foc cărții sfintei a islamului în fața Ambasadei Irakului din Copenhaga, relatează Reuters. Această demonstrație riscă să înrăutățească relații bilaterale. În urmă cu o săptămână, când…

Citeste mai mult
Restricții de circulație pe drumurile naționale, expres și autostrăzi din județele vizate de codurile roșii și portocalii de caniculă

Restricții de circulație pe drumurile naționale, expres și autostrăzi din județele vizate de codurile roșii și portocalii de caniculă

Restricțiile de circulație se vor aplica în zilele de marți, 25 iulie, și miercui, 26 iulie, când meteorologii au emis coduri roșii și portocalii de caniculă pentru județe din sudul, estul și sud-estul țării, relatează Agerpres, care citează un anunț al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În cele două zile, între orele…

Citeste mai mult
Cât costă ținuta roz purtată de Simona Halep recent. Sportiva a făcut furori la nunta prietenei sale

Cât costă ținuta roz purtată de Simona Halep recent. Sportiva a făcut furori la nunta prietenei sale

Simona Halep a participat în weekend la nunta uneia dintre prietenele sale. Jucătoarea de tenis a făcut furori la eveniment cu apariția ei, a îmbrăcat o rochie roz în valoare de mii de lei. Chiar dacă e suspendată provizoriu și trece printr-o perioadă delicată în carieră, nimic nu a împiedicat-o pe Simona Halep să se…

Citeste mai mult