Ce i-a răspuns Maia Sandu unui jurnalist rus atunci când a întrebat-o de ce și-a făcut paşaport românesc. Ce motiv a invocat preşedinta Republicii Moldova

Ce i-a răspuns Maia Sandu unui jurnalist rus atunci când a întrebat-o de ce și-a făcut paşaport românesc. Ce motiv a invocat preşedinta Republicii Moldova

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a spus unui jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube, Iuri Dudi, motivul pentru care și-a făcut paşaport românesc.

Iuri Dudi a fost inclus în martie 2022 pe lista „agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova.

 

Motivul pentru care Maia Sandu și-a făcut paşaport românesc

 

Maia Sandu i-a acordat un interviu lui Dudi, unde i-a spus acestuia că şi-a redobândit cetăţenia română „acum 13-15 ani” şi că, la fel ca „un milion” de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi Ziarul Naţional de la Chişinău, citat de Agerpres.

Jurnalistul rus a întrebat-o pe președinta Republicii Moldova de ce şi-a luat paşaport românesc: pentru a circula „fără viză” în Europa sau „pentru orice eventualitate”?

„Bunicii mei au avut paşapoarte româneşti. Pentru mine a fost important să am paşaport românesc”, a răspuns Maia Sandu.

Maia Sandu a mai spus că „un milion dintre cetăţenii noştri au paşaport românesc”. „Aceasta înseamnă şi paşaport european, adică Uniunea Europeană deja are în Republica Moldova un milion de cetăţeni. Acest lucru trebuie să scurteze calea noastră spre UE”, a mai adăugat ea.

 

Ce spune Maia Sandu despre unirea Republicii Moldova cu România

 

Maia Sandu a afirmat la întrebarea ce crede despre unirea Republicii Moldova cu România, că, potrivit sondajelor, „între 36% şi 40%” dintre cetăţenii moldoveni îşi doresc unirea fie din motive istorice, fie pentru că nivelul de trai este mult mai bun peste Prut.

„Majoritatea cetăţenilor nu cred asta. Ei cred că Republica Moldova trebuie să devină parte a Europei şi noi muncim pentru asta. Respectăm voinţa cetăţenilor (…) Cred că cel mai bine pentru Republica Moldova şi, mai ales, real este să devină membră a UE. Atunci nu vom avea graniţă cu România şi nici cu celelalte state ale UE. Ne vom întâlni cu România în UE”, a precizat Maia Sandu, citată de Ziarul Naţional de la Chişinău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *