Se spune că SOS, semnalul emis de navele în dificultate pe mare, înseamnă salvați-ne sufletele sau salvați nava, dar acest lucru nu este strict adevărat.
Atunci când semnalul de detresă SOS a fost dezvoltat pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, a fost ales pur și simplu pentru că avea o secvență distinctivă de cod Morse: trei puncte / trei linii / trei puncte (▄ ▄ ▄ ▄▄▄ ▄▄▄ ▄▄▄ ▄ ▄ ▄).
Literele nu însemnau nimic aparte
Literele nu reprezentau nimic în mod particular, dar erau ușor de trimis și recepționat în codul Morse. Dacă ești în panică la bordul unei nave care se scufundă, ultimul lucru pe care vrei să-l trimiți este un cod complicat care ar fi dificil de transmis și ar putea fi interpretat greșit de către receptor.
Prima utilizare documentată a semnalului SOS de către SUA a fost în 1909, când Theodore D Haubner a semnalat detresa navei cu aburi SS Arapahoe, în apropiere de Capul Hatteras din Carolina de Nord. Cu toate acestea, Haubner a trimis și vechiul CQD, doar în cazul în care semnalul relativ nou nu era recunoscut.
În momentul în care Titanic a lovit icebergul în data de 15 aprilie 1912, operatorul Jack Phillips a emis inițial un apel de detresă CQD. Asistentul său, Harold Bride, i-a sugerat în glumă să încerce și noul apel SOS.
SOS este folosit chiar și în ziua de astăzi
SOS este încă recunoscut pe scară largă ca semnal standard de detresă în secolul al XXI-lea, deși codul Morse a încetat de mult să mai fie folosit ca mijloc de comunicare maritimă.
Cu toate acestea, dacă se întâmplă să te pierzi pe o insulă pustie, având doar câteva nuci de cocos și un mănunchi de frunze de palmier, există și alte moduri în care poți cere ajutor.
În 2020, trei marinari care rămăseseră naufragiați pe o insulă pustie din Pacific au reușit să atragă atenția salvatorilor scriind un mesaj SOS gigant pe plajă.