Cine e fotbalistul care pleacă de la FCSB după Supercupa României, 3-0 cu Corvinul: „Îl împrumutăm pe undeva, nu mai are loc”

Cine e fotbalistul care pleacă de la FCSB după Supercupa României, 3-0 cu Corvinul: „Îl împrumutăm pe undeva, nu mai are loc”

Gigi Becali a decis că nu se va mai baza pe un jucător de U21 după meciul din Supercupa României. Patronul campioanei a decis cine este fotbalistul care pleacă de la FCSB în această vară.

Cine e fotbalistul care pleacă de la FCSB după Supercupa României, 3-0 cu Corvinul: “Îl împrumutăm pe undeva, nu mai are loc”

Gigi Becali a anunțat că nu se va mai baza pe serviciile lui Eduard Radaslavescu în acest sezon. Fotbalistul nu pleacă definitiv de la FCSB. Patronul campioanei a anunțat că vrea să îl împrumute pe mijlocaș în acest an, pentru că se va baza mai mult pe Alexandru Musi, revenit la echipă după împrumutul la Petrolul Ploiești.

“E bun Musi, extraordinar. El va juca, nu va mai juca Radaslavescu. Părerea mea este că pe Radaslavescu trebuie să îl dăm împrumut, pentru că nu mai are loc în fața lui Musi, niciodată în viața lui. Musi e jucător talentat.

Eu îl mai am și pe Tavi Popescu care e încă U21. Dar eu vreau să îmi fac echipa cu cine vreau eu. Vreau să îmi joace echipa mea. Am două competiții acum. Liga Campionilor și campionatul. Vreau să îmi rulez jucătorii.

La fotbal contează o mică rotiță, pentru că nu sunt o mie de rotițe. Sunt 10-11 rotițe. Una din 10 influențează foarte mult. Dacă nu merge una, poate să dea tot mecanismul peste cap.

Dar să vezi când schimbi rotița…e mai bună rotița aia? Pe mine mă interesează să joc cu cine vreau eu. Dacă nu merge cu Musi, ce facem?”, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.

Gigi Becali, fascinat de Ștefănescu după victoria din Supercupa României

“Să vă uitați la golul 2 dat de Ștefănescu. Face parte dintre marii jucători, cei care văd lucruri ca de joc electronic. El a băgat mingea în poartă, nu a dat la poartă. Majoritatea jucătorilor trag la poartă.

El a dat la sigur. A văzut culoarul și a băgat-o în poartă. Nu se aștepta nimeni că o să dea așa. E mare jucător și va pleca pe clauza de 10 milioane de euro de la noi. Sub 10 milioane nu se va mișca de la noi. 

Coman driblează mai bine decât el, dar Ștefănescu l-a depășit acum. Coman dă la poartă, trage la poartă, Ștefănescu dă gol, bagă mingea în poartă, e diferență. Alta e când o plasezi și o tragi în poartă.

Sunt rari și jucătorii mari care fac asta. Ce a putut să facă el e ceva rar și vezi doar la cei mai mari jucători. Nu am avut un jucător ca el până acum”, a mai spus Becali la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Gigi Becali, despre fotbalistul care pleacă de la FCSB