Cum recruta Coldea denunțători. Un ofițer SRI în rezervă a dat totul în vileag

Cum recruta Coldea denunțători. Un ofițer SRI în rezervă a dat totul în vileag

Florian Coldea a cerut subalternilor să recruteze denunțători! Asta susține ofițerul în rezervă Daniel Florea, într-un interviu acordat în exclusivitate Realitatea Plus. Scopul? Crearea unei imagini de țară care luptă cu fenomenul corupției.

În 2014, înainte de politicienii cu greutate si afaceriștii celebri să facă adevărate cozi la DNA s-ar fi cerut recrutarea de denunțători, susține ofițerul în rezervă Daniel Florea.

„La un moment dat, până să plec eu în 2014, într-o videoconferință, până în martie 2014 când m-au mutat în altă funcție, domnul Coldea ne cerea deja să recrutăm denunțători. Ce înseamnă asta? Că SRI urmărea să creeze un brand național, și cred că toată lumea a văzut chestia asta, de profesioniști în denunțuri. Foarte bune exemple avem în cazul Pescariu, Florică, și alți denunțători de profesie cum am văzut în cazul Negulescu, unde un singur om avea 50.000 de identități”

Dezvăluiri-bombă despre gruparea de la Cluj: cine dă, de fapt, ordine. Florian Coldea, groparul afacerilor românești

Florea a explicat și cum ar fi fost abordați cei care dădeau informații:

„Cum se recrutau denunțătorii: Practic luai un mandat de siguranță națională pe cineva, ajungeai la concluzia că omul face mici chestii care că poate nu depășeau granița legală, dar îl prindeai înainte  de a face și atunci pe el puneai o presiune, știai că are intrare în anumite medii și îl transformai imediat în sursă. Pe urmă îl protejai.”

Ofițerul în rezervă susține că s-a întâmplat asta pentru că se urmărea să se arate că țara noastră desfășoară o adevărată luptă anti corupție. „Scopul însă scuză mijloacele?”, a fost întrebat el.

„Nu știu dacă a scuzat mijloacele. Se doreau rezultate. Rezultate din care să se arate că România luptă foarte puternic împotriva acestui flagel numit corupție, care nicăieri nu  a fost oprit”, a mai spus Daniel Florea.

Avocatul lui Coldea și Dumbravă, chemat de urgență la DNA. Ce li se pregătește generalilor?