Ultimul raport OCDE despre rezultatele testului PISA pe care le-au avut de 15 ani pe tot globul arată rezultate foarte proaste pentru România. De exemplu, că citim un text și nu prea înțelegem ideea din el. Nici raportul ăsta nu prea l-am înțeles cum trebuie.
Toată presa a subliniat rapid faptul că avem elevi varză la toate materiile deci, ura!, avem știre tare. Avem aproape jumătate din elevii de 15 ani care nu știu să convertească prețuri în altă monedă sau nu înțeleg ideea principală dintr-un text. Știrile tari zac, evident, încurcate în grafice mai complicate ale raportului OECD.
Cei trei ani de experiență în învățământ gimnazial și liceal îmi sunt confirmați de raport. Numai că exact datele alea nu sunt considerate senzaționale.
<strong>De exemplu: suntem țara în care inegalitățile sociale se reflectă dramatic în inegalitățile de învățare. Adică avem cei mai slabi săraci la învățătură.</strong>
Când auziți că multinaționale nu plătesc destule taxe, dar și că patronii noștri verzi înfășurați în tricolor au banii în Panama, să știți că astea se verifică și în cât de prost sunt educați elevii din mediile sărace. Aceasta e poate cea mai dramatică schimbare care va avea loc pe termen lung. Una e să fim săraci, alta e să fim și săraci, și sinucigaș de proști.
Noi creștem o pătură de tineri care nu se pot descurca normal într-o societate. Și asta pentru că nu se plătesc taxe destule și nu sunt orientați bani publici către ei.
<strong>De câte ori auziți pe vreunul că plânge de mila multinaționalei sau a afaceristului patriot care, vai, au taxe de plătit, să știți că oceanul de copii slab educați li se datorează.</strong>
Se dă reflex vina pe profesori. Se uită mereu că părinții sunt uneori mai needucați ca elevii, pentru că au trăit 20 de ani de goană prin munci precare europene și nu mai știu ce e aia viață echilibrată, joburi bune, nu mai au speranță de ascensiune socială prin educație.
Veniturile mici, salariile prea mici s-au reflectat în copii negijați pentru muncă prea multă, copii lăsați cu bunica și TikTokul.
<strong>Iată un indicator foarte interesant din raport, așadar: avem rezultate mai proaste decât avem PIB pe cap de locuitor. De ce? Pentru că, deși producem bogăție, nu tragem banii ăia în zona cheltuielilor publice!</strong>
Cu alte cuvinte, om fi noi proști de bubuim, dar suntem șmecheri pă capitalism. Sigur, PIB-ul arată că în România capitalul nu suferă, dimpotrivă. Testele PISA ne arată că deși funcționăm economic, noi nu tragem o bucată serioasă din averea produsă pentru cheltuielile publice.
Elevii noștri știu mai multă matematică decât cheltuim pe educație. Elevii noștri știu mai puțină matematică decât ar trebui să știe dacă ne uităm la ce PIB avem pe cap de locuitor. Producem bogăție dar nu știm mai departe s-o redistribuim, ca să ne ridicăm cetățenii. Producem bogăție concomitent cu prostie.
Cei needucați de atunci erau mult mai educați decât needucații de azi
Apoi, de aici decurg firesc alte realități crunte, pe care nu le subliniem destul, deși apar și-n raportul românesc:
„În România, elevii avantajați din punct de vedere socioeconomic (primii 25% în ceea ce privește statutul socioeconomic) au obținut performanțe superioare elevilor dezavantajați (cei 25% din partea de jos a distribuției), diferența fiind de 132 de puncte la matematică. Aceasta este mai mare față de diferența medie dintre cele două grupuri (93 de puncte), în medie, în țările OCDE.”
Nu doar că avem mari inegalități, dar le-am instaurat încă de la copii de vârste de 4-5 ani prin măsuri stupide (aceeași sumă pe cap de elev, fundamentul bugetării educației de la noi, o stupizenie cât casa!), dar și prin lipsa de măsuri.
Dacă vreți o comparație pe bune cu anii ‘90, cu tinerețile noastre, ale celor de 40+, păi să știți că cei needucați de atunci erau mult mai educați decât needucații de azi. Cei foarte educați de atunci nu erau atât de dependenți ca acum de situația financiară și socială a mediului din care proveneau.
România nu are neapărat cea mai cruntă sărăcie, ci dintre cele mai ghetoizate social-politic, cea mai lăsată de izbeliște categorie de săraci, milioane de oameni împinși încet către o existență de lumpen. Săraci sunt și în alte țări, însă acele țări reușesc să-și țină copiii educați. Comparațiile nu trebuie făcute cu tot felul de excepții europene:
Cei mai educați elevi din anii 1990 nu erau atât de dependenți ca acum de situația financiară, crede Costi Rogozanu
„Cei 7,5% dintre elevii din România care se află în quintila inferioară a scalei socioeconomice ‒ ceea ce înseamnă că se numără printre cei mai dezavantajați elevi care au susținut testul PISA în 2022 ‒ au obținut la matematică scorul mediu de 337 de puncte. Prin comparație, în Turcia și Vietnam, unde aproximativ unul din trei elevi au un statut socioeconomic similar, performanța medie în rândul acestui grup a fost de 424, și respectiv 438 de puncte.”
Între elevii avantajați economic și cei mai dezavantajați, în ce privește cunoștințele de matematică, există în medie 30% din punctaj diferență (în favoarea celor cu bani). În România depășește 50%! Multe din țările care stau cu România în acest clasament al „Cum să ne tratăm săracii mai prost?” au ceva în comun: rată mare de migrație, inegalități sociale mari.
Deci știrea mare a acestui raport e că s-au degradat performanțele elevilor în funcție de statutul socioeconomic! Nu că „vai, ce proști elevi avem, ce școli proaste avem”. Elevii proveniți din cele 20% de sus în ce privește bunăstarea economică stau fără probleme alături de cele mai bune rezultate ale lumii. Elevii proveniți din cei mai săraci 20% sunt mult mai slabi educațional decât săracii altor țări.
Ca să fiu înjurat până la capăt: într-un stat puternic, copiii nu sunt doar ai părinților, asta trebuie să ne intre în cap. Sunt pur și simplu sătul de instituțiile românești (de la Protecția copilului la Ministerul Educației) care lasă dreptul copilului la educație strict pe seama părinților. Dacă elevul nu mai vine la școală (iar rata de abandon sub 14 ani e enormă), nu-i pasă nimănui.
Descurcați-vă singuri, asta a fost singura deviză ultimelor decenii. Faceți copii? Ok, familia e sfântă, facem coaliții pentru familie, dar asta înseamnă în subtext că statul își ridică mâna și că îl doare în spate de destinul cetățenilor lui minori.
Analfabetismul copiilor vine din precaritatea părinților. Aceștia sunt urmașii perioadei de austeritate și sălbăticie ‘90-2000. O perioadă de maxim individualism, de „care pe care”, de renunțarea la așteptări de la stat, ei sunt produsul unei viziuni economice extremiste care a crezut că poate produce o societate de cetățeni viabili lăsându-i într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
Aceasta este deci chestia pe care nu v-o vor spune experții în educație – care deja mă scot din minți cu un limbaj de lemn de primă mână cu „competențe” și „obiective” repetate isteric, fără nicio priză la realități – este evident că statele cu investiții publice masive au și rezultate bune. Nu dai bani, nu ai. Mai toți fac planuri tot pentru jumătatea care e bine economic.
Statele care nu știu să-și educe copiii săraci transmit un mesaj foarte clar, unul singur: că au niște bogați de toată jena. Da, cam așa ajunge să vorbească un prof de română cu „elitele sale economice” după 3 ani în învățământ.
