Cum se vor calcula pensiile speciale ale experților criminaliști și ale personalului auxiliar din instanțe. Ce se întâmplă cu primele și sporurile

Cum se vor calcula pensiile speciale ale experților criminaliști și ale personalului auxiliar din instanțe. Ce se întâmplă cu primele și sporurile

La începutul lunii aprilie, Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect legislativ prin care se reglementează expres faptul că personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de pensii de serviciu, dar și vârsta standard de pensionare de la care beneficiază de acest drept în următorii ani. Proiectul de Hotărâre de Guvern urmează să stabilească în mod concret cuantumul pensiilor de serviciu pentru fiecare categorie și ipoteză de pensionare, menționate de lege. În prezent, proiectul legislativ a intrat în procesul de avizare.

Cum se vor calcula pensiile speciale pentru personalul auxiliar

După ce președintele Iohannis a promulgat în octombrie 2023 Legea pensiilor speciale, Legea nr. 282/2023, instituțiile implicate aveau obligația ca în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare să actualizeze normele metodologice de aplicare a legislației privind pensiile de serviciu.

Această lege aducea modificări importante în ceea ce privește vârstă de pensionare, dar și un mod diferit de stabilire a bazei de calcul și limitarea cuantumului pensiei la un anumit nivel în ceea ce privește pensiile de serviciu pentru personalul auxiliar. O parte dintre aceștia din urmă își câștigaseră dreptul la pensia de serviciu prin hotărâri judecătorești definitive, iar în acest caz exista un vid legislativ în ceea ce privea recalcularea acestora. O decizie a Curții Constituționale din 2022 stabilea că excluderea acestora de la dreptul/ posibilitatea recalculării reprezenta un tratament discriminatoriu.

În acest context, proiectul de Hotărâre de Guvern avansat de Ministerul Justiției urmărește reglementarea tuturor aspectelor necesare aplicării legii ce privește stabilirea și recalcularea pensiilor de serviciu pentru personalul auxiliar din justiție.

Concret, este vorba despre  personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi a tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor este reprezentat de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Toți acești angajați din sistemul public vor beneficia de pensii de serviciu dacă au o vechime în muncă de cel puțin 25 de ani și se încadrează în vârsta standard de pensionare, prevăzută de noua lege a pensiilor speciale. Mai exact, e vorba e 60 de ani în 2024 și 2025, vârstă la care se adaugă câte 6 luni în fiecare an până în 2035, atunci când vârsta minimă de pensionare devine 65 ani.

Pentru aceștia, cuantumul pensiei de serviciu va fi de 80% din baza de calcul, reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate. Sporurile și majorările din această perioadă de patru ani, care au fost incluse, în temeiul legii, în baza de calcul a salariului de bază brut lunar, nu se cuprind în baza de calcul al pensiei de serviciu.

Pe de altă parte, proiectul Hotărârii de Guvern stipulează clar că primele, decontările sau alte restituiri primite în această perioadă nu fac parte din baza de calcul a pensiei de serviciu. „Baza de calcul nu cuprinde sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi aferente altei perioade sau alte drepturi fără caracter salarial”, se arată în proiectul legislativ.

În final, documentul stipulează și că pensia de serviciu nu poate fi mai mare decât venitul net avut în ultima lună de activitate, dar și că pensia specială se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflației. Dacă inflația este negativă, pensiile nu se reduc. „Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată”.

Un ultim aspect ce trebuie menționat este că legea prevede acordarea pensiei speciale și pentru personalul auxiliar ce se pensionează având o vechime de minim 20 de ani. Textul proiectului menționează că, pentru cei care nu au vechimea în specialitate de 25 de ani, baza de calcul a pensiei se reduce cu 1% pentru fiecare an în minus. „Cuantumul pensiei de serviciu se diminuează cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an în minus față de vechimea în specialitate de 25 de ani, prevăzută de Lege”.

Personalul auxiliar care beneficiază de pensii speciale

Astfel, după cum am precizat, proiectul de HG stipulează că va beneficia de pensie de serviciu personalul auxiliar de specialitate cu o vechime de cel puțin 25 de ani, dar și personalul cu o vechime în specialitate între 20 și 25 ani.

De asemenea, vor primii pensii speciale și foștii angajați din aceste funcții. Cele trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească simultan este să aibă o vechime de cel puțin 25 de ani realizată doar în aceste funcții, să aibă vârsta standard de pensionare (cea eșalonată până în 2035) iar eliberarea din funcție a fost din motive neimputabile acestora. Cuantumul pensiei de serviciu se va calcula la fel și în cazul acestora, 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate.

Vor beneficia de pensii speciale și angajații instanțelor și parchetelor, personalul de specialitate, care s-au pensionat înainte de 25 iulie 2015. Pentru a fi îndreptăți la pensia de serviciu aceștia trebuie să îndeplinească trei condiții simultan. În primul rând să fie beneficiari ai unei pensii din sistemul public, să aibă o vechime de minim 20 ani în specialitate și vârsta standard de pensionare (din eșalonare). La această categorie intră și personalul auxiliar al fostelor notariale de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale.

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică, personalul care a ocupat funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor pensionați înainte de 25 iulie 2015 va beneficia de pensie specială dacă îndeplinește mai multe condiții concomitent. În primul rând, trebuie să fie beneficiarii unei pensii publice, să aibă o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, să aibă vârsta standard de pensionare, iar eliberarea din funcție a fost din motive neimputabile acestora.

De asemenea, vor beneficia de pensii de serviciu și executorii judecătorești pensionați intrării în vigoare Legii 188/2000. Aceștia trebuie să aibă vârsta standard de pensionare conform eșalonării din noua lege a pensiilor speciale și o vechime de cel puțin 20 de ani în funcția de executor judecătoresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *