David Cameron le cere milițiilor houthi să înceteze imediat atacurile din Marea Roșie: „Acţiunile lor necugetate pun în pericol vieţi nevinovate”

David Cameron le cere milițiilor houthi să înceteze imediat atacurile din Marea Roșie: „Acţiunile lor necugetate pun în pericol vieţi nevinovate”

Șeful diplomației britanice, David Cameron le-a cerut duminică, 4 februarie, rebelilor houthi din Yemen să pună capăt atacurilor lor “necugetate” asupra navigaţiei internaţionale din Marea Roşie, după ultimele bombardamente aeriene ale SUA şi Regatului Unit care au vizat capacităţile militare ale acestor miliții proiraniene, scrie Agerpres preluând agenția germană de presă DPA.

Cameron a spus că al treilea val al atacurilor aeriene comune ale SUA şi Regatului Unit asupra poziţiilor houthi din Yemen de sâmbătă a avut loc după “avertismente repetate” adresate rebelilor de a pune capăt campaniei lor de hărţuire.

Ministerul Apărării de la Londra a confirmat că avioanele de luptă Typhoon FGR4 ale Forţelor Aeriene Regale (RAF) au fost susţine de aparate de zbor de realimentare cu combustibil în aer Voyager în timpul misiunii aliate care a vizat locaţii din Yemen utilizate de rebelii susţinuţi de Iran.

Peste 30 de situri din 13 locuri au fost lovite de forţele coaliţiei, potrivit unei declaraţii comune a celor opt naţiuni implicate.

“Acţiunile houthi trebuie să se încheie”

“Regatul Unit şi SUA au efectuat noi lovituri asupra unor ţinte militare ale houthi. Am emis avertismente repetate către houthi. Acţiunile lor necugetate pun în pericol vieţi nevinovate, ameninţând libertatea navigaţiei şi destabilizând regiunea. Acţiunile houthi trebuie să se încheie”, a scris Cameron duminică, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

The UK and the US have carried out further strikes on Houthi military targets.  We have issued repeated warnings to the Houthis. Their reckless actions are putting innocent lives at risk, threatening the freedom of navigation and destabilising the region. The Houthi…

— David Cameron (@David_Cameron) February 4, 2024

Rebelii houthi au comis atacuri repetate asupra navelor din Marea Roşie sau în alte locuri din largul coastei Yemenului, afirmând că vizează nave israeliene sau care se îndreaptă spre Israel în semn de protest faţă de războiul acestui stat cu Hamas din Fâşia Gaza.

Cu toate acestea, rebelii houthi au vizat frecvent nave cu legături vagi sau fără legături cu Israelul, punând în pericol navigaţia comercială pe o rută globală cheie utilizată pentru trecerea prin canalul Suez.

Din cauza ciocnirilor din sudul Mării Roşii şi din strâmtoarea Bab al-Mandab, navele au fost redirecţionate în jurul Capului Bunei Speranţe, pe la extremitatea sudică a Africii, o călătorie care durează mai mult timp şi este mai costisitoare.

Există temeri că aceste probleme ar putea duce la creşterea inflaţiei şi a preţurilor bunurilor de consum în magazine.

Cele mai recente atacuri asupra milițiilor houthi, efectuate cu bombe ghidate de precizie

În timpul atacurilor de sâmbătă, avioanele de luptă Typhoon ale RAF au utilizat bombe ghidate de precizie asupra unor ţinte militare în trei locuri, potrivit Ministerului Apărării de la Londra.

Potrivit guvernului britanic, serviciile de informaţii aliate au calculat că unele dintre poziţiile houthi erau utilizate pentru a lansa atacuri cu drone şi a spiona navele occidentale.

Ministrul apărării Grant Shapps a negat că atacurile aliate din noaptea trecută reprezintă o escaladare. El s-a declarat sâmbătă încrezător că acţiunile armatei “au degradat şi mai mult” capacităţile houthi de a efectua atacuri cu drone şi rachete.

Într-o declaraţie comună dată publicităţii după bombardamentele aeriene ale SUA, Regatului Unit şi partenerilor lor – Australia, Noua Zeelandă, Bahrein, Danemarca, Canada şi Olanda – milițiile houthi au fost avertizate că Occidentul “nu va ezita să continue să apere vieţi şi fluxul liber de comerţ pe una dintre cele mai importante căi navigabile din lume”.

Citiți și:

SUA și Marea Britanie au atacat din nou ținte ale rebelilor din Yemen. Oficial politic al Houthi: „Vom răspunde escaladării cu escaladare”
Iranul spune că atacurile asupra rebelilor Houthi din Yemen „contrazic” politica americano-britanică de a evita un conflict extins în Orientul Mijlociu
Josep Borrell avertizează că Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere și că războiul Israel-Hamas a creat „un efect de domino”

Foto: Profimedia Images

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *