„O lume guvernată de copii ar fi ca o mică explozie de culoare”, „Ar trebui sporită importanța bullying-ului. Bullying-ul poate avea consecințe catastrofale”, „Nu poți pune un copil într-o clasă fără culori și să te aștepți să fie atent la ore sau entuziasmat, nu așa merge”, „Și profesorii trebuie să învețe de la copii, nu doar invers”. Toate aceste opinii sunt doar câteva dintre cele exprimate de 19 copii, cu vârste între 7 și 12 ani, din diferite categorii sociale, aleși pentru a face parte din cel mai nou documentar semnat de Ioana Mischie, „Guvernul Copiilor II”.
Filmul reprezintă un proiect inovator, cu impact social puternic, axat pe gândirea creativă a copiilor cu privire la viitorul societății pe termen lung, unde viziunile celor mici au fost aduse la viață cu ajutorul unor tehnologii noi, performante. Rezultatul reprezintă o formă de pionierat audio-vizual pentru industria de film din România, unde imaginația copiilor a fost transformată într-o „utopie tangibilă”, astfel încât privitorul poate vizualiza concret tot ceea ce ei au gândit.
Am stat de vorbă cu Ioana despre ce înseamnă mai exact această inițiativă, impactul pe care-l poate avea cinematografia atunci când iese din săli în realitatea concretă, dar și despre cum cei mici pot modela viitorul unei țări, mai ales dacă sunt ascultați de adulți.
Prima franciză transmedia din România
Ioana Mischie (34 de ani) s-a născut în județul Gorj, a absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC, din București, iar pe măsură ce și-a dezvoltat un portofoliu, a fost selectată în rezidențe de creație și festivaluri de pe cinci continente, precum Berlinale Talents, Sundance sau Biennale College Cinema VR.
În 2012, a inițiat în România prima asociație transmedia, Storyscapes, care promova povești holistice, formate narative neconvenționale și metodologii inovatoare, dar abia un deceniu mai târziu, așa cum zice, a reușit să dezvolte proiecte recunoscute nu doar pe plan local, ci și pe plan global. În 2017, în cadrul doctoratului de la UNATC, a obținut bursa Fulbright, ceea ce i-a permis să studieze la Universitatea din sudul Californiei (USC), în Los Angeles. În același an, din punct de vedere academic, a coinițiat, împreună cu grupul de profesori al UNATC, două masterate noi în limba engleză, axate pe Tehnologii Interactive și Game Design.
Ioana Mischie
Proiectul „Guvernul Copiilor” („Government of Children”) a apărut tot în 2017, când la USC a participat la un program dedicat tinerilor și a fost fascinată de atitudinea lor. Ediția-pilot a inițiativei a fost în Los Angeles, unde a intervievat primul grup de copii. Odată revenită în țară, a făcut un pilot și la București, cu ajutorul a 10 copii, care au ajutat-o să perfecteze metodologia proiectului.
Un an mai târziu, în 2018, a filmat „Guvernul Copiilor I”, unde 100 de copii își imaginează cum ar putea arăta următorul secol, cum ar reclădi arhitectura, educația, sistemul medical sau mediul social. A fost la acea vreme primul lung-metraj stereoscopic românesc, adică primul film 3D românesc. „Am folosit această tehnologie pentru că ne-am dorit să augmentăm prezența copiilor, să le oferim prestanță, să fie priviți ca niște lideri în formare, să fie ascultați activ și respectați”, spune regizoarea.
Proiectul a fost prima franciză transmedia din România și a primit prima nominalizare la European Metaverse Awards și primul premiu Meta oferit unui proiect european. Odată cu lansarea lui, Mischie exemplifică un nou gen audiovizual, așa cum îl definește în lucrarea doctorală, noetic fiction sau noe-fi (care își propune să ne invite să ne imaginăm un viitor axat pe evoluția conștiinței umane, nu doar pe evoluția tehnologiei, așa cum ne propun genurile existente precum science-fiction).
Un proiect creativ unic în lume
Proiectul reprezintă o formă de pionierat tehnologic. Mischie mărturisește că „Guvernul Copiilor” a devenit un proiect creativ unic în lume, care îmbină cinematografia (prin lungmetraje inovatoare), realitatea virtuală, proiecte editoriale (prin arhivarea cercetărilor în cărți), metodologiile educaționale (prin conferințe care transparentizează procesul de lucru precum acest TEDxBoldandBrilliant), ateliere de gândire vizionară și sintografie (prototipuri AI).
Primul film a urmărit, adaugă regizoarea, răspunsurile spontane și intuitive ale copiilor, în timp ce „Guvernul Copiilor II” a urmărit să stimuleze și să arhiveze idei geniale cu privire la viitorurile pe termen lung. Pentru realizarea filmului actual s-au folosit în premieră tehnologii noi valorificate în cadrul jocurilor video sau softuri de machine learning și inteligență artificială pentru a prototipa un număr restrâns de viziuni din film, devenind astfel primul film românesc care valorifică aceste tehnici. „Ne dorim să continuăm acest proiect în întreaga lume și am reușit, până acum, în etapa de cercetare, să intervievăm copii din SUA, România, Republica Moldova, Ucraina, Kârgâzstan, India, Bolivia. Vor fi lansate gradual, ca extensii ale lungmetrajului”, subliniază ea.
„Filmul este o mașină a timpului pentru copii”
Libertatea: Cum au fost concepute lumile virtuale și cât timp a durat dezvoltarea lor?Ioana Mischie: Lumile virtuale au fost inspirate de ideile copiilor și am petrecut mult timp pentru a le gândi și curatoria. Am trecut printr-o etapă de conceptualizare, prototipare și ilustrare a lor, iar apoi la producția virtuală efectivă. Am colaborat cu Alexandru Pop, un art director foarte talentat, dar și cu numeroși consultanți arhitecturali, psihologici, educaționali, care ne-au sfătuit în diverse etape ale proiectului. Fiecare lume virtuală a avut un parcurs diferit.
Unele cartiere cu un grad sporit de sofisticare au durat până la câteva luni de zile și nu ne-au ieșit din prima, uneori nici din a doua sau din a treia încercare. A trebuit să le refacem constant până să obținem echilibrul de „utopii tangibile”. Am durat mult până am găsit stilul care îi este acum definitoriu proiectului. Filmul are o semnătură cromatică și senzorială, redată prin imagini, sunet, muzică, la care ținem foarte mult.
– De ce crezi că un astfel de film e important de văzut de români?– Cred că proiectul, viziunea din spate și viziunea de pe ecran sunt vitale pentru gândirea noastră pe termen lung și absolut esențiale pentru configurarea unui viitor realmente împlinitor. Filmul poate fi privit din multe unghiuri, însă menirea lui supremă este să ne facă să conștientizăm că prin creativitate putem vindeca lumea în care trăim. Este un manifest pentru inventivitate, pentru creativitate, dar și pentru pragmatism. Acest exercițiu poate avea forță și impact sporite, dacă este practicat constant. Mi-ar plăcea să devină un îndrumar pentru a ne retrezi conștiința creativă.
– Dar de copii?– Am cunoscut foarte mulți copii care în momentul în care erau întrebați cu privire la evoluția societății în care trăim răspundeau că „nu știu” sau „nu m-a întrebat nimeni asta până acum”. Sau în momentul în care îi întrebam cum ar vedea viitorul, o proporție copleșitoare menționa cuvântul „robot”, ca fiind singurul element futuristic. Ei bine, îi încurajăm să dezvolte idei proprii, să conștientizeze că referințele media pe care le au cu privire la viitor nu sunt singura opțiune. Pe măsură ce trec prin proiect, copiii învață să aibă încredere în propriile forțe, învață să articuleze viziuni detaliate, originale, să le descrie în amănunt. Pe măsură ce își conștientizează forța creativă, ei devin geniali. Asta se aplică oamenilor de orice vârstă. Filmul este o mașină a timpului pentru copii. Se așază pe scaunul din sala de cinema și călătoresc instant în anul 2124.
„Toate ideile din film sunt fezabile și pot fi implementate gradual”
– Cum crezi că se pliază viziunea idealistă a copiilor pe ceea ce experimentam în România, cu toate problemele sistemului cu care aveam de-a face?– Toate ideile din film, oricât de idealiste ar părea, sunt fezabile și pot fi implementate gradual. Chiar dacă ar fi complicat să clădim un oraș vizionar de la zero (deși nu imposibil), sunt o multitudine de idei care pot fi implementate cu ușurință. Cel mai important ar fi însă să existe deschidere, să facem brainstorming-uri colective, să fie prioritizate aceste demersuri creative și civice la nivel de stat. Cum putem reformula Constituția ca pe o poveste, așa cum propune Maria în film? Cum am putea face mijloacele de transport mult mai prietenoase, cu „săli de dans”, cum propune Livia? Cum am putea ocroti animalele prin a face grădini zoologice holografice, cum propune Deva? De exemplu, cum putem regândi semafoarele pentru nevăzători?
– Crezi că unele dintre soluțiile prezentate de cei mici pot avea o extindere în plan real?– Da, toate soluțiile prezentate de copii și dezvoltate de noi au o extindere în plan real, însă este nevoie de foarte multă deschidere din partea decidenților, din partea societății civile să îmbrățișeze acest proces de lucru și această viziune pe termen lung. Ar fi util să putem co-crea viitoruri holistice aducând la aceeași masă artiștii, oamenii de știință, medicii, arhitecții, inovatorii acestei societăți, copiii, adulții și vârstnicii în egală măsură.
Într-o țară ca UAE, unde am avut onoarea să particip la Culture Summit, le-am prezentat proiectul și m-au întrebat direct de ce nu dezvoltăm ideile futuristice în cartiere reale? În țările arabe se construiesc comunități de la zero, sunt în căutare de metodologii și viziuni noi, nu sunt interesate de arhitecturi din secolul trecut. În UAE există chiar și un muzeu al viitorului (genial, de altfel) și au un minister preocupat de strategii pe termen lung. Într-o țară ca SUA, metodologiile de tip worldbuilding se folosesc mult în Hollywood, imaginația civică se predă în școli într-o manieră foarte faină, însă nu sunt integrate societal. În țările nordice se discută des despre viitor, poate puțin prea des pentru a filtra și măsura și evalua calitatea ideilor. Nu tot ce este nou este și obligatoriu constructiv. De exemplu, în țările nordice multe cărți au fost înlocuite cu tablete mult prea rapid. Avem nevoie de idei vizionare, dar și de abilitatea analitică de a le evalua, măsura, de a concluziona cum influențează calitatea vieții.
În România, găsim cu foarte multă greutate sprijin moral pentru un astfel de proiect. Țara noastră trebuie să își schimbe, în primul rând, atitudinea asupra vieții.
Ideile constructive pentru societate pot veni de la oameni de diferite vârste, nu le sunt specifice doar adulților. Invențiile acestei lumi pot fi inițiate de artiști, nu doar de ingineri. Avem nevoie de ceva ce devine pe cale de dispariție în Europa de Est: o inimă deschisă, o minte deschisă, un spirit deschis. Și de foarte foarte, foarte multă imaginație practică.
„Un film obligatoriu pentru autorități”
– Ți-ar plăcea ca filmul ăsta să fie văzut de autorități, crezi că poate avea un impact?– Da, cred că este un film obligatoriu pentru autorități, mi-ar plăcea să intre în filmografia obligatorie a unui decident. Mi-ar plăcea ca Parlamentul României, Senatul României, Guvernul României, Parlamentul Europei să își găsească o oră și jumătate din timpul pe care îl au, să vizioneze și să dezbată aceste viitoruri realmente geniale. Filmul este gândit să îi inspire pe spectatori, să ne facă să co-creăm viitoruri echitabile, sustenabile, creative, împlinitoare.
Nu cred în ideea de a crea filme într-un vacuum, proiectele pe care le facem izvorăsc din pasiuni proprii, însă sunt gândite pentru oameni din toate generațiile, din toate categoriile sociale. Prin acest proiect, autoritățile ar putea beneficia de inspirație pentru a creiona strategii pentru următorul secol, ar putea beneficia de o nouă școală de gândire pe care să o adauge know-how-ului lor, ar beneficia de o întreagă odisee de propuneri vizionare. Autoritățile au nevoie să-și activeze creativitatea, dacă vor să scrie istoria unui viitor memorabil pentru întreaga comunitate.
– Dacă ar fi ca autoritățile să vadă acest film, ce soluții ți-ar plăcea să extragă?– Sunt zeci de soluții pe termen scurt, mediu și lung pe care filmul le propune și care pot avea un impact societal fabulos. Filmul acționează ca o capsulă a timpului, dar și ca un inventar al unor propuneri individuale și colective. Printre problemele cu care ne confruntăm, ca români, se numără lipsa de solidaritate, lipsa gândirii pe termen lung. Mi-ar plăcea ca autoritățile să conștientizeze că dacă putem schița un viitor comun realmente împlinitor, acesta ne poate reactiva solidaritatea și ne poate mobiliza exponențial ca popor. O propunere simplă, a Antoniei, este crearea unui grup pe WhatsApp cu toți oamenii unui stat, unde să se facă referendumuri în timp real și să se voteze în timp real chestiunile presante ale unei societăți. Este o soluție simplă, menită să ne aducă împreună. Este o invitație deschisă la dialog. O altă propunere este să gândim în orașele noastre eclectice, cartiere tematice pentru cei pasionați de skate, dans, artă murală. O altă invitație este să încurajăm invențiile, să investim timp în asta.
În momentul în care vezi că un proiect creativ funcționează, atitudinea firească a unui stat ar fi să îl sprijine să se dezvolte, să-l extindă național. La noi însă, cum reușește cineva să aducă la viață un proiect fain, primul impuls al celor din jur este să-l anuleze, să îl ignore sau să îl copieze, dar într-o altă configurație. Îmi place să cred că se poate mai mult de atât și că avem autorități suficient de înțelepte, care vor ști să aprecieze tezaurul imaginar pe care îl avem.
„România ar putea devenit unul dintre cele mai captivante state din lume”
– Crezi că dintr-un prea mare realism oamenii pot fi sceptici la acest film?– Ceea ce propune acest film este o schimbare de paradigmă și, ca orice schimbare, nu este întotdeauna lesne de înțeles sau lesne de asimilat. Cred că adulții vin cu foarte multe prejudecăți înainte să vadă filmul, însă dacă îl vor privi cu atitudinea potrivită, vor găsi multe propuneri în egală măsură realiste și ultra-creative. Mi-ar plăcea ca adulții să își aloce timp pentru a-și pune în valoare creativitatea. Îi invit să vadă filmul și după aceea să stabilească o întâlnire cu ei înșiși pentru a evalua: cum își imaginau ei lumea când erau copii? Cum o experimentează acum? Cum ar dori să trăiască în viitor? Este un film menit să ne apropie de esență, nu menit să ne îndepărteze de ea.
– În urma tuturor discuțiilor cu cei mici, care sunt principalele dorințe ale copiilor români și cum își vizualizează ei țara?– Copiii își doresc să trăiască într-un mediu în care nu există poluare, războaie, gunoaie, într-un mediu guvernat de armonie, un mediu vibrant, în care să învățăm prin joacă, să călătorim, să locuim și să trăim cu totul altfel. Însă modul în care vizualizăm acest amestec ideal diferă uneori. Dacă România va ajunge să împrumute viitorurile vizionare din film, cred că poate deveni unul dintre cele mai captivante state din lume.
„Chiar dacă un film se încheie, cercetarea și conceptul continuă”
„Guvernul Copiilor II” a avut premiera pe 26 aprilie și va fi proiectat în cinematografele din țară.
Protagoniștii din film provin din comunități diversificate, incluzând minoritățile sau categoria persoanelor cu nevoi speciale; unii vin din sisteme școlare clasice, în timp ce alții vin din sisteme de tip homeschooling. „Sunt predominant din mediul urban, iar unul dintre marile noastre regrete este că, în perioada pandemică și imediat postpandemică nu am avut șansa să călătorim în locuri izolate și să continuăm cercetarea în mediul rural. Ca atare, pentru următoarele proiecte, ne propunem să prioritizăm satele din România”, precizează Ioana.
Regizoarea vorbește despre cum cercetarea pentru documentar a însemnat ani de explorare, luni de căutări, sute de interviuri în etapa de casting, mii de revizii, sesiuni de consultanță cu psihologi, educatori, arhitecți, peisagiști, dezvoltatori Unreal și, după aceea, continuarea ideilor în lumi virtuale spectaculoase. „Chiar dacă un film se încheie, cercetarea și conceptul continuă. Ne interesează în egală măsură procesul, rezultatul, dar și impactul acestui proiect, pentru că este mai mult decât un film convențional, este un univers multidimensional”, completează ea. Filmările au durat trei zile în București, dar „Guvernul Copiilor II” a însumat trei ani de lucru, în cadrul unui proces atipic, deoarece este parțial filmat, parțial creat virtual, parțial documentar, dar și parțial animație.
„Pe termen scurt și mediu, cred că acest proiect va ajunge în cât mai multe culturi. Pe termen lung, îl văd extinzând evoluția umană și ajungând să reformeze societatea în care trăim. Nu în ultimul rând, îmi place să cred că acest proiect va putea propune, poate, într-o bună zi, o alternativă pentru modelul societal capitalist. Copiii gândesc înalt și ar fi minunat să se dezvolte într-un mediu clădit pe măsura creativității lor, pe măsura inventivității lor. De-abia aștept să văd cum vor evolua aceste idei vizionare, cum vor influența idei, acțiuni și medii comunitare”, încheie Ioana.
