Doi cubanezi care voiau să ajungă în Spania au fost prinși de polițiștii de frontieră într-o barcă pneumatică, traversând râul Prut

Doi cubanezi care voiau să ajungă în Spania au fost prinși de polițiștii de frontieră într-o barcă pneumatică, traversând râul Prut

Cei doi cetățeni cubanezi, de 22 și 27 de ani, au fost prinși, miercuri dimineață, în zona localităţii ieșene Golăeşti, în timp ce treceau Prutul din Republica Moldova cu o barcă pneumatică, după ce poliţiştii au utilizat tehnici specifice de supraveghere care funcţionează pe principiul termoviziunii, relatează Poliția de Frontieră.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă şi au procedat la interceptarea și legitimarea persoanele în cauză. Deoarece acestea au declarat verbal că sunt cetățeni cubanezi și nu dețineau documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Iași feroviar, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră ieșeni au stabilit că cei doi bărbați de 22, respectiv 27 de ani, sunt cetățeni din Cuba care au trecut râul Prut folosindu-se de o barcă pneumatică, cu intenția de a ajunge în Spania, la o rudă.

Cei doi cubanezi au fost preluați de către autorităţile de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

FOTO: Poliția de Frontieră

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *