Duelul cireșelor în Iași. Care sunt cele mai apreciate soiuri

Duelul cireșelor în Iași. Care sunt cele mai apreciate soiuri

Cireșele s-au duelat, marți, în curtea Universităţii Agronomice din Iași, iar pofticioșii s-au bucurat din plin de degustare. Opt producători din Iași au venit cu soiurile pe care le-au cultivat și fiecare a primit o notă.

Concursul cireșelor

23 de soiuri au fost degustate, atât vechi, cât și nou cultivate în România. Boaba de Cotnari este unul dintre cele mai renumite soiuri din Moldova și se cultivă la noi de peste 40 de ani. Este ușor amăruie, iar culoarea este galben roșiatic, conform observatornews.

Cireașa-gigant, vedeta concursului, ajunge chiar și la 18 grame, una singură.

Cele mai apreciate soiuri

„Toată lumea văd că vorbeşte acum de soiul nostru pe care îl avem aici pe nume, Marisa. Este o cireaşă de un calibru foarte mare. Este un soi din Italia, un soi de calibru foarte mare. Pulpa crocantă-dulce. Un soi foarte apreciat pentru consumatori. Aici mai avem un soi tot din categoria star. Avem black star – cireaşa neagră. Un soi, la fel, foarte frumos. Pulpa tare, crocantă”, a spus un producător local.

Cele mai apreciate soiuri au fost Stella, Van și Tamara. Au gost 31 de probe de degustare și fiecare fruct a primit o notă pentru formă, gust, mărime și culoare.