Una dintre cele mai tulburătoare și triste povești de iubire din istoria României rămâne, fără îndoială, cea dintre Principele Ferdinand I și Elena Văcărescu. Moștenitorul lui Carol I a ales tronul țării, abandonând-o pe femeia care acceptase, cu lacrimi de bucurie în ochi, să-i fie mireasă, doar pentru a deveni rege. S-a mutat definitiv în Franța și și-a închis inima, pentru totdeauna, rămănând femeia unei singuri iubiri.
Urmașa celui mai ilustru neam de intelectuali ai României
Relația dintre Elena Văcărescu și Ferdinand I a fost una marcată de o puternică atracție intelectuală și emoțională, care s-a transformat într-o relație romantică sub ochii reginei Elisabeta a României.
Această relație a avut un impact semnificativ asupra vieții lor personale și asupra istoriei României, întrucât Ferdinand a devenit ulterior rege al țării.
Numele Elenei Văcărescu, o tânără talentată, educată și cultivată, descendenta celui mai mare neam de intelectuali ai neamului nostru, răsună, și astăzi, în cărție de istorie ale României.
Descendenta ilustrului neam de intelectuali ai Văcăreștilor, micuța Elena se bucură de o educație pe măsură, cu o guvernantă britanică și profesori particulari. Pleacă în Franța, acolo unde studiază estetică, artă poetică, istorie și filosofie.
La Paris, în 1886, publică primul volum de poezii – ”Chants d’Aurore”, pentru care primeşte un premiu din partea Academiei Franceze.
Principele Ferdinand I, singura și marea ei iubire
Doi ani mai târziu, Elena Văcărescu revine în România, unde ajunge domnişoară de onoare în suita Reginei Elisabeta. Cele două se apropie foarte tare, împărtășind aceeași pasiune pentru poezie, suverana României scriind opere sub pseudonimul Carmen Sylva.
Frumoasă, elegantă, educată și cuminte, Elena Văcărescu îl cucerește, imediat, pe Principele Ferdinand. Prietenia lor devine o idilă nevinovată, povestea celor doi fiind văzută cu ochi buni de către Regina Elisabeta.
Cei doi s-au întâlnit frecvent în cadrul curții regale și au devenit parteneri în conversații intelectuale și în dragostea pentru literatură și poezie. Elena Văcărescu joacă un rol important în educarea lui Ferdinand și în cultivarea interesului său pentru cultura românească.
Regina Elisabeta sprijină idila celor doi amorezi
Regina Elisabeta decide să sprijine povestea lor de iubire, iar nepotul ei și aleasa inimii sale se logodesc, la scurt timp, în biblioteca Palatului Regal, fiind privită ca un eveniment important în rândul familiei regale și al poporului român.
”Familia regală cu principele moştenitor Ferdinand şi toţi curtenii şi doamnele de onoare au fost în escursiune în judeţul Muscel. Au vizitat Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, au intrat în peşteră şi au ieşit la Pajura.
Dar în această călătorie, printre brazi , mesteacăni şi anini s-a născut o dragoste. Principele moştenitor s-a înamorat de d-şoara Elena Văcărescu, doamna de onoare a reginei Elisabeta. Dragostea a fost înconjurată de regină.
Regina este poetă pentru că era Carmen Sylva, iar regina uitând că măritişurile şi însurătorile celor destinaţi să poarte Coroana şi sceptrul se fac sub controlul raţiunii politice a susţinut căsătoria din dragoste a celor doi tineri care se iubeau”, scrie C. Baclabaşa în volumul ”Bucureştii de altă dată”, potrivit Historia.
Miniștrii lui Carol I resping uniunea lui Ferdinand cu Elena Văcărescu
Un nor întunecat umbrește fericirea celor doi amorezi, atunci când miniștrii din cabinetul Regelui Carol I resping logodna dintre Ferdinand și Elena Văcărescu. Moștenitorul tronului este pus în fața unei alegeri extrem de dificile.
Pentru a putea rămâne alături de iubita lui, trebuie să renunțe la tron în favoarea tatălui său, Wilhelm, fratele regelui Carol I, după cum i-a explicat însuși prim-ministrul Lascăr Catargiu suveranului:
”Majestate, aiasta nu se poate! Eu, Maiestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe d-şoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista, trebuie să rămâie simplu particuler.”, a fost discuția dintre cei doi, relatată în cartea ”Bucureştii de altă dată”.
De data aceasta, dorința pentru putere și datoria față de patrie triumfă asupra amorului, Ferdinand alegând să o părăsească pe Elena Văcărescu, pentru a deveni următorul rege al României.
Regina Elisabeta pleacă, în exil, timp de 2 ani, pentru a-i găsi soție nepotului său. Moștenitorul coroanei se însoară cu Maria de Edinburg, nepoata de fiu a reginei Victoria a Marii Britanii, în anul 1892.
Abandonată și îndurerată, Elena Văcărescu se mută definitiv în Franța, țara ei adoptivă. Suferă cumplit din cauza decepției suferite în dragoste, însă continuă să-l iubească pe actualul rege Ferdinand I.
Decide să rămână femeia unui singur bărbat, femeia unei singuri iubiri. Nu-și vorbesc ani de zile, până ce se întâlnesc la Hotelul Ritz din Paris, în anul 1926. Regele Ferdinand I este acompaniat de soția lui, Regina Maria, care decide să-i lase câteva momente singuri pe cei doi foști logodnici, pentru a depăna amintiri.
Vezi și: Amantele care au scris istoria României: Femeile ce au sedus mințile marilor români
”Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă/ Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios, Îşi va goli clepsidra toată”
Regele Ferdinand I încetează din viață, un an mai târziu, în 1927. Elena Văcărescu decide să-și dedice viaţa literaturii, ca ambasador al poporului român la Paris.
”Pentru mine Franţa rămâne ţara care a primit solia mea românească, ţara care, înţelegându-mi misiunea, mi-a înlesnit-o cu o generozitate pe care renunţ să o descriu în culori ditirambice”, scria poeta, în memoriile sale.
Despre iubirea necondiționată pe care i-a purtat Regelui Ferdinand I, Elena Văcărescu a scris, printre lacrimi, într-una dintre cele mai frumoase poezii ale sale.
”Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început/ Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit, Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut, Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.
Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă/ Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios, Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă, În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.
Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare/ Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând, Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare, De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.”
