Emmanuel Macron dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate, după ce extrema dreaptă a câștigat categoric la europarlamentare

Emmanuel Macron dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate, după ce extrema dreaptă a câștigat categoric la europarlamentare

Alianța aflată la guvernare în Franța a pierdut categoric alegerile europarlamentare în fața Rassemblement National (RN), partidul lui Marine Le Pen. Duminică seara, președintele Emmanuel Macron a anunțat dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul francez) și organizarea de alegeri parlamentare pe 30 iunie şi 7 iulie, scrie News.ro.

„Nu voi putea să continui ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat preşedintele francez, după anunţarea rezultatelor exit-pollurilor. „Am decis să vă redau prin vot posibilitatea de a vă alege viitorul parlamentar. Prin urmare, dizolv Adunarea Naţională în această seară”, a anunţat el, adresându-se francezilor, într-o alocuţiune televizată.

„Dizolv Adunarea Naţională în această seară şi în câteva momente voi semna decretul de convocare a alegerilor legislative, care vor avea loc la 30 iunie, pentru primul tur, şi la 7 iulie, pentru al doilea tur”, a precizat preşedintele francez.

„Aceasta este o decizie serioasă şi cu greutate. Dar, mai presus de toate, este un act de încredere”, a mai spus Emmanuel Macron.

El a recunoscut că ceea ce indică exit-pollurile „nu este un rezultat bun pentru partidele care apără Europa”. „Este momentul unor clarificări esenţiale (…) Am auzit mesajul vostru, preocupările voastre şi nu le voi lăsa fără răspuns”, a spus Emmanuel Macron.

Peste 49 de milioane de francezi au fost chemaţi duminică la vot pentru a-şi alege europarlamentarii, la capătul unei campanii dominate de Rassemblement National. La ora locală 20:00, a fost anunţat un exit-poll care arăta că Jordan Bardella (principalul candidat al RN) se afla pe primul loc, cu 32% din voturi, cu mult în faţa lui Valérie Hayer (cap de listă la Renaissance, 14,9%) şi Raphaël Glucksmann (principalul candidat al Partidului Socialist, cu 14,2%). Au urmat Manon Aubry (LFI, stânga, 9,1%), François-Xavier Bellamy (LR, dreapta 7%), Marie Toussaint (EELV, Verzii, 5,4%) şi Marion Maréchal (Reconquête, naţionaliştii, 5,3%). Prezenţa la vot a fost estimată la 52,5%.

Încurajat de victoria sa răsunătoare, tânărul Jordan Bardella, 28 de ani, i-a cerut „solemn” lui Emmanuel Macron „să organizeze noi alegeri legislative”. Salutând „scorul istoric” obţinut de partidul său şi „respingerea crâncenă” a politicilor şefului statului, Bardella i-a cerut acestuia să „ia act de această nouă ordine politică” şi să dizolve Adunarea Naţională.

La scurt timp, într-un discurs adresat francezilor, Emmanuel Macron a anunţat dizolvarea Adunării Naţionale, precum şi organizarea de alegeri legislative, ceea ce a produs un adevărat şoc în rândul clasei politice franceze, care a avut reacţii diverse, de la aprobare la respingere.