Gem de caise – rețete cu gem de caise

Gem de caise – rețete cu gem de caise

Descoperă cele mai ușoare și gustoase rețete de gem de caise. Cum faci acasă gem din fructe proaspete pe care să îl consumi imediat sau să îl păstrezi pentru iarnă.

Caisele sunt fructele perfecte pentru orice rețetă de gem sau dulceață. Își păstrează gustul natural, iar consistența preparatului este ideală datorită unui mod de pregătire facil și rapid. Descoperă cele mai bune rețete cu gem de caise.

Rețete gem de caise

Gem de caise fără zahăr pentru diabetici

Ingrediente

2 kg caise;
2 kg mere dulci;
Sucul de la o lămâie.

Mod de preparare

Pentru început, spală merele și taie-le în bucăți mai mici. Ulterior, pune-le într-un blender și mărunțește-le. Peste sucul de mere obținut, adaugă sucul de lămâie și pune-l într-un vas, pe foc, până când se reduce sub jumătate și gustul devine mai dulce. Amestecă des pentru a nu se arde sau prinde de vas.

Spală bine caisele și taie-le în jumătăți. Scoate sâmburii și taie fructele în cubulețe. Pune caisele în siropul de mere și mai lasă să fiarbă, la foc mic, până când caisele sunt moi. Îndepărtează cu o spatula spuma care se formează în timpul fierberii.

Când gemul este gata, pune-l în brocane curate și sterilizate, închide-le ermetic cu capace și acoperă-le cu o pătrură. Lasă-le până se răcesc natural, apoi depozitează-le în cămară.

Gem de caise fără coajă

Ingrediente

2 kg caise;
1 kg gr zahăr;
O esență de vanilie.

Mod de preparare

Se spală bine fructele, se dau în jumătăți și se scot sâmburii. Se pot pune în puțină apă caldă pentru a fi ușor de înlăturat coaja. Se pun jumătățile de caise într-o cratiță mare, apoi se adaugă zahărul peste și se lasă până a doua zi. În tot acest timp, caisele își vor lăsa mult sirop.

A doua zi, se pune cratița pe foc, la foc mic, se adună spuma când este necesar, și se lasă la fiert până când gemul este bine legat, iar consistența este una lipicioasă, aproximativ 30,40 de minute.

Gemul de caise este gata și poate fi pus în borcane curate și sterilizate. Ulterior, borcanele cu gem se păstrează în cămară sau într-un loc răcoros.

Gem de caise

Ingrediente

Un kg de caise fără sâmburi;
Un kg de zahăr.

Mod de preparare

Se spală caisele și se așează într-un vas încăpător care să permită așezarea unui strat de caise, a unui strat de zahăr și tot așa până când ultimul strat este de zahăr. Se acoperă vasul și se lasă așa pentru 12 ore.

A doua zi se pune vasul pe foc și se lasă la fiert pentru 15 minute din momentul în care dă în clocot. Gemul de caise este gata, se toarnă în borcane curate și se lasă să se răcească cu capacul întors în jos.

Marmeladă de caise

3,5 kg de caise bine coapte;
2 kg zahăr;
Zeama de la două lămâi;
Un baton de scorțișoară.

Mod de preparare

Se spală caisele, se îndepărtează sâmburii și se taie fiecare fruct în 4 sau 6 bucăți. Jumătate din compoziția de caise se mixează cu ajutorul unui blender și se pune peste restul de caise tăiate, zahărul, zeama de la lămâie și batonul de scorțișoară.

Se pune totul la fiert pentru aproximativ 15 minute, timp în care se amestecă periodic. După acest timp, se ia de pe foc, se lasă să se răcească, se îndepărtează batonul de scorțișoară și se mixează întreaga compoziție. Se pune din nou la fiert compoziția mixată, se amestecă continuu și se îndepărtează spuma imediat cum aceasta se formează. Marmelada de caise se fierbe timp de 1,5 ore.

Când este gata se pune fierbinte în borcane curate și sterilizate, se închid capacele și se întorc cu capacul în jos pentru aproximativ o oră. După ce s-a răcit, marmelada de caise se păstrează într-un loc aerisit și răcoros.

Calorii gem de caise

Valorile nutriționale pot să difere în funcție de ingredientele adăugate în orice tip de rețetă. Într-o rețetă de gem, dulceață sau compot se adaugă zahăr sau alte ingrediente de completare, astfel că va crește numărul de calorii pentru produs.Potrivit Food Data Central, cantitatea de 100 gr de gem de caise poate conține până la 48 de calorii, astfel că gemul de caise poate avea valori nutriționale în funcție de ingredientele din compoziția acestuia.

100 gr de gem de caise poate conține până la:

Calorii (kcal) 48;
Lipide totale 0,4 g;      
Lipide saturate 0 g;     
Colesterol 0 mg;
Sodiu 1 mg ;
Potasiu 259 mg; 
Carbohidrați 11 g ;
Fibre alimentare 2 g;
Zahăr 9 g;
Proteine 1,4 g;   
Vitamina C 10 mg;
Calciu 13 mg;
Fier   0,4 mg;
Vitamina D 0 IU;
Vitamina B6 0,1 mg;
Vitamina B-12 0 µg;
Magneziu   10 mg.      

La ce putem folosi gemul de caise – rețete cu caise

Pandișpan cu caise

Ingrediente

500 g caise;
200 g zahăr;
două pliculețe zahăr vanilinat;
200 g unt;
5 ouă;
1/2 pliculeț praf de copt;
250 g făină.

Mod de preparare

Se amestecă untul cu zahărul și zahărul vanilinat. Se adaugă gălbenușurile și se amestecă bine. Se pun făina și praful de copt și apoi se adaugă albușurile bătute spumă. Se toarnă aluatul într-o tavă unsă cu ulei, se pun caisele tăiate în două și se coace 30 de minute. Se lasă să se răcească în tavă, se taie și se pudrează cu zahăr pudră.

Pulpe de pui în sos de caise

4 pulpe de pui;
75 ml vin;
Un compot de caise;
2 linguri gem de caise;
3 linguri ulei;
 50 g unt;
o legătură pătrunjel;
sare,  piper;
200 gr orez.

Mod de preparare

Se înţeapă copanele de pui cu furculiţa sau cu vârful unui cuţit şi se UNG cu unt şi cu rozmarin. Se condimentează cu sare şi piper, se stropesc cu ulei, cu vin şi se bagă în cuptor. Se scot caisele din compot, se scurg de zeamă şi se taie cubuleţe.

Orezul se alege, se spală în câteva ape şi se pune să fiarbă în apă cu sare şi cu o lingură de ulei. După ce a fiert, se acoperă cu un capac şi se lasă să se înăbuşe. Cu 25 de minute înainte de a scoate copanele din cuptor, se pun cubuleţele de caise, gemul şi se amestecă cu sosul din tavă. După ce s-au rumenit, se servesc cu sos de caise şi cu garnitură de orez. Se ornează cu frunzuliţe de pătrunjel proaspăt.

Plăcintă cu caise și brânză de vaci

Ingrediente pentru aluat

250 g de făină fină;
3 linguri de zahăr pudră;
1/2 pachet de praf de copt;
125 g de unt;
100 g de lapte bătut;
1 vârf de cuțit de sare;
un ou.

Pentru umplutură

7 caise proaspete sau gem de caise;
2 linguri de zahăr pudră;
250 g de brânză de vaci;
1 ou;
1 linguriță de coajă de lămâie.

Pentru acoperire

30 g de unt;
30 g de zahăr;
30 g de făină.

Mod de preparare

Pentru aluat, într-un castron, frecăm untul, adăugăm oul, laptele bătut, sarea, praful de copt, zahărul pudră și făina fină, apoi frământăm cu mâinile până obținem un aluat ușor lipicios.Formăm aluatul sub formă de bulgăre, îl înfășurăm în folie și îl punem în frigider, ideal cel puțin două ore. Dacă doriți să lucrați cu aluatul imediat, nu-l întindeți cu sucitorul, ci așezați-l în tavă și întindeți-l cu degetele (se va lipi de sucitor).

Între timp, pregătim umplutura. Într-un castron amestecăm brânza de vaci, adăugăm oul, coaja de lămâie și zahărul pudră. Spălăm caisele, le scoatem sâmburii și le tăiem în sferturi. Ungem o tavă de dimensiuni medii (20x30cm) cu unt și presăram făină.

Pentru stratul de deasupra, din unt, făină și zahăr pregătim un amestec sfărâmicios. Aluatul odihnit îl presărăm cu puțină făină și îl întindem în tavă. Poate fi pus direct în tavă și, cu ajutorul unui sucitor mic, se întinde frumos în tavă. Dacă este nevoie, putem presăra puțină făină. După două ore, aluatul se lucrează foarte bine.

Înțepăm aluatul cu o furculiță. Așezăm caisele pe aluat sau întindem gemul de caise pe toată suprafața aluatului. Deasupra așezăm brânza de vaci. Presărăm amestecul sfărâmicios deasupra. Plăcinta astfel pregătită o introducem în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius şi o coacem timp de aproximativ 35 de minute.

Lăsăm plăcinta coaptă să se răcească. În cazul în care caisele sunt nu sunt suficient de dulci, putem presăra plăcinta cu puțin zahăr pudră. Poftă bună!Citește și: Cum se prepară plăcinta grecească Soufra

Sursă info: fdc.nal.usda.gov

Sursă foto: 123rf.com