Gigi Corsicanu şi ultraşii Rapidului, susţinere puternică pentru Şumudică la Rapid: „Am vorbit cu domnul Şucu! E rapidist adevărat, n-a vrut niciodată să ajungă la FCSB!”. Exclusiv

Gigi Corsicanu şi ultraşii Rapidului, susţinere puternică pentru Şumudică la Rapid: „Am vorbit cu domnul Şucu! E rapidist adevărat, n-a vrut niciodată să ajungă la FCSB!”. Exclusiv

Gigi Corsicanu, noul lider de galerie al Rapidului după arestarea lui Liviu Ungureanu, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA pe Prima Sport 1 despre o posibilă numire a lui Marius Șumudică în funcția de antrenor principal al formației din Giulești.

Gigi Corsicanu, susținere totală pentru Marius Șumudică: „Am vorbit cu domnul Șucu!”

Rapid a pierdut meciul din Gruia, cu CFR Cluj, scor 3-2, meci în care suporterii giuleștenilor au ales să nu facă deplasarea alături de jucătorii formației din București.

La finalul meciului, Gigi Coriscanu a declarat la FANATIK SUPERLIGA că a vorbit cu Dan Șucu și i-a sugerat acestuia să-l numească pe Marius Șumudică antrenor principal la Rapid din sezonul următor.

„Poate şi conducătorii noştri ar fi trebuit să numească un antrenor valoros. N-am nimic cu Bogdan Lobonţ. Domnul Şucu a făcut investiţii substanţiale, avem încredere, dar acum a fost o greşeală de strategie. Puteam obţine locul doi. Valoare există, dar ceva nu merge acolo. E lipsă de încredere.

Sperăm ca domnul Şucu să fie lucid, să ia decizia bună. Am vorbit o oră cu dânsul la telefon, nu ascund. Prima dată am pronunţat ieri numele lui Şumi. Primesc mii de mesaje de la rapidişti. Îi doare tot ce se întâmplă la clubul nostru.

Şumi are nişte oferte fabuloase şi nu doarme luni de zile din cauza Rapidului. A spus că dacă ar avea ofertă de la Real Madrid şi de la Rapid ar alege Rapidul”, a declarat Gigi Coriscanu la FANATIK SUPERLIGA.

Gigi Corsicanu: „Marius Șumudică e rapidist adevărat!”

În ciuda faptului că a fost ofertat de FCSB în urmă cu câțiva ani, Marius Șumudică nu a mai semnat cu formația lui Gigi Becali din respect pentru clubul din Giulești.

Fanii Rapidului nu au uitat gestul lui Marius Șumudică, Gigi Coriscanu declarând că fostul antrenorul al formației din Giulești trebuie înțeles pentru faptul că a negociat cu rivalii de la FCSB, dar și respectat pentru că a ales să nu accepte oferta lui Gigi Becali.

„Nu mai vorbeşte nici cu familia, suferă. Dar nu putem să decidem noi. Eu sunt alături de Şumi cu sufletul, îl ştiu de o viaţă întreagă. Domnul Şucu a spus de Şumi şi atunci am putut să dezvolt şi eu.

Dânsul a spus că a fost plăcut impresionat de discuţia cu Şumi. Am putut să spun şi eu ce calităţi are. Rapidiştii sunt neliniştiţi. Decizia îi aparţine domnului Şucu”

FCSB este cam cel mai titrat club din România, pe plan internațional. Faptul că FCSB și-a manifestat interesul pentru Șumudică, îi crește și lui cota ca și antrenor. Nu îl condamnăm pentru că a negociat cu FCSB. El niciodată nu a vrut să meargă la FCSB, chiar dacă au vrut să-i ofere bani foarte mulți.

Dacă vă aduceți aminte, Gigi Becali a anunțat că 99,9% va fi antrenorul Stelei, dar el nu a mai ajuns la Steaua pentru că Marius Șumudică e rapidist adevărat! E prea mare fan al Rapidului ca să meargă la Steaua. E la fel ca și noi, iar noi nu ne vindem niciodată la dușmanii noștri. Îl respectăm foarte mult pentru ceea ce a făcut”, a mai declarat Gigi Coriscanu la FANATIK SUPERLIGA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *