Impresarul favorit al lui Gigi Becali, dezvăluiri despre transferurile de Champions League ale FCSB: “Își dorește să aducă 6-7 jucători”

Impresarul favorit al lui Gigi Becali, dezvăluiri despre transferurile de Champions League ale FCSB: “Își dorește să aducă 6-7 jucători”

Gigi Becali vrea transferuri pentru Champions League după ce a câștigat titlul cu FCSB în SuperLiga. Florin Vulturar este impresarul de încredere al patronului, care deja are pe masă o listă cu jucători pentru următoarea fereastră de mercato.

Florin Vulturar, impresarul favorit al lui Gigi Becali, dezvăluiri despre transferurile de Champions League ale FCSB: “Își dorește să aducă 6-7 jucători”

Grupele Champions League sunt ținta lui Gigi Becali după ce FCSB a câștigat titlul cu trei etape înaintea sfârșitului de play-off. Florin Vulturar a oferit ultimele detalii despre transferurile pregătite de „roș-albaștri”.

Florin Vulturar a dezvăluit că deja are o listă cu jucători pentru Gigi Becali și Meme Stoica. Acesta anunță că FCSB își dorește să transfere cel puțin șase fotbaliști în vară, pentru a forța calificarea în grupele unei competiții europene.

„Am o listă de jucători, iar în perioada următoare se va stabili pe ce pistă o să se meargă. O să vadă staff-ul, Meme și se va decide ce jucători se aduc. Își dorește să aducă șase, șapte jucători. Nu îmi place să vorbesc de jucători până nu se semnează.

Apare concurență și îmi place să discut după ce este concret. Pe Alibec și pe Louis Munteanu îi știe toată lumea, sunt niște jucători buni, dar părerea mea este că nu va fi ușor să îl aduci pe Louis Munteanu. Încerc să caut jucători de calitate.

Dacă vrei să ajungi la nivelul următor îți trebuie jucători de nivel mai ridicat, cu un nivel bun pentru Europa. Am vorbit cu Gigi pe la 12:00, am discutat mai multe. Era bucuros. Tot timpul are o stare bună, dar aștepta de ceva timp și este bucuria lui, o merită pe deplin”, a spus Vulturar.

Gigi Becali, aproape să bată palma cu Radunovic

Cristi Coste a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGARisto Radunovic este pregătit să semneze un alt contract cu FCSB. Show este live pe FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

„Din ultimele informații FANATIK, oferta de 15.000 de euro pe care Gigi Becali i-a făcut-o lui Radunovic este foarte aproape să fie acceptată de fundașul muntenegrean. Sunt destule șanse ca Radunovic să continue cu FCSB și din sezonul următor.

Are contractul până în decembrie, deci în iulie intră în ultimele șase luni, iar contractul lui nu se termină în vară. Nici lui Chirichelș nu i se termină contractul. Gigi Becali spunea că are clauza discutată cu Chiricheș prin care i se prelungește automat contractul în aceleași condiții financiare când FCSB ia titlul”, a dezvăluit Cristi Coste.

IMPRESARUL FAVORIT al lui Gigi Becali, DEZVALUIRI despre TRANSFERURILE FCSB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *