Înalt oficial Hamas: „Nu există nicio propunere scrisă de încetare a focului, sunt doar cuvinte spuse de Biden într-un discurs”

Înalt oficial Hamas: „Nu există nicio propunere scrisă de încetare a focului, sunt doar cuvinte spuse de Biden într-un discurs”

Osama Hamdan, un înalt oficial Hamas, a declarat că nu există acordul de încetare a focului enunțat de președintele american Joe Biden în Gaza, iar gruparea islamistă nu a primit niciun angajament scris legat de un armistițiu, relatează agenția France Presse, preluată de Times of Israel.

„Nu există nicio propunere, sunt doar cuvinte spuse de Joe Biden într-un discurs”, a declarat Osama Hamdan, liderul Hamas cu sediul la Beirut, pentru AFP.

„Până acum, americanii nu au prezentat nimic documentat sau scris care să-i angajeze la ceea ce a spus Biden în discursul său”, a insistat liderul organizației islamiste.

Hamdan crede că Biden „a încercat să acopere respingerea israeliană” a unui acord asupra căruia Hamas convenise în mai.

Inițial, mişcarea islamistă palestiniană a calificat drept „pozitivă” noua foaie de parcurs propusă pentru încetarea focului în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor.

Iar premierul Benjamin Netanyahu a declarat că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a propunerii de armistiţiu pe care preşedintele american Joe Biden a declarat că Israelul însuşi a făcut-o.

Propunerea de încetarea focului transmisă prevedea în prima fază, care ar dura dura 6 săptămâni, „o încetare completă și completă a focului cu retragerea forțelor israeliene din toate zonele populate din Gaza” și „eliberarea unui număr de ostatici, femei, bătrâni și răniți, în schimbul eliberării a sute de prizonieri palestinieni”.

Această etapă inițială ar include și o creștere a asistenței umanitare, cu 600 de camioane transportând ajutoare în Gaza în fiecare zi.

Faza a doua ar permite „schimbul pentru eliberarea tuturor ostaticilor rămași în viață, inclusiv a soldaților”. În cea de-a treia fază, a spus președintele Biden, „va începe un plan major de reconstrucție pentru Gaza”, iar „rămășițele celor care au fost uciși vor fi returnate familiilor lor”.

Ultimele dintre Israel și Hamas cu privire la eliberarea ostaticilor au fost întrerupte fără un acord, după ce părțile nu au putut ajunge la o înțelegere asupra unora dintre condiții.

Foto: Profimedia