Jocurile Olimpice de la Paris, sub amenințarea grevei

Un ”armistiţiu social” sperat în Franţa este departe de a fi asigurat, cu cinci luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, după ce CGT, unul din principalele sindicate din ţară, a anunţat, joi, că va depune la începutul lunii aprilie preavize de grevă în sectorul public pe durata competiţiei, informează AFP.

În urmă cu câteva zile, preşedintele Comitetului de organizare Paris-2024, Tony Estanguet, îşi exprima speranţa pentru „un armistiţiu” social pe durata Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august), făcând apel la „neperturbarea sărbătorii”.

Dar secretarul general al CGT, Sophie Binet, a acuzat, joi, guvernul că ignoră „alertele” privind primele şi compensaţiile pentru funcţionarii care vor fi mobilizaţi pe durata Jocurilor Olimpice.

„Au trecut luni de zile de când repetăm acelaşi lucru şi nimănui nu-i pasă”, a afirma liderul sindicatului CGT.

„La Jocurile Olimpice, sute de mii de salariaţi vor fi afectaţi”, a mai spus aceasta, referitor la cei care vor fi obligaţi să efectueze mai multe ore suplimentare decât în general şi să renunţe la concediile de odihnă.

Jocurile Olimpice de la Paris vor începe pe 26 iulie şi se vor încheia pe 11 august, iar asigurarea securităţii va fi una din principalele probleme, urmând să fie mobilizaţi zeci de mii de poliţişti, jandarmi şi militari.

The post Jocurile Olimpice de la Paris, sub amenințarea grevei appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *