Judecător CCR, internat în stare gravă

RMAG news

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României (CCR) a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat pentru Agerpres surse medicale.

Attila Varga a fost numit, la propunerea UDMR, judecător al CCR de către Camera Deputaţilor, în 2016, pentru un mandat de 9 ani. A fost parlamentar în mai multe legislaturi.

Funcții didactice:

Cadru didactic asociat al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Extensia Satu Mare, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (1998 – prezent).

Conferențiar universitar la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe și Artă, Departamentul de Științe Juridice (2011 – prezent).

Activitate profesională:

1986-1990: jurisconsult la mai multe unități economice.

Legislaturile 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008: ales deputat în circumscripția electorală Satu Mare.

2001-2003: Secretarul Comisiei parlamentare de redactare a proiectului de lege de revizuire a Constituției României.

Autor a 5 volume (cursuri și monografii) și a peste 50 de lucrări științifice.

Decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002).

The post Judecător CCR, internat în stare gravă appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *