Kremlinul insistă că Putin are sprijinul „uimitor” al populației, după revolta Wagner. Imagini cu liderul rus înconjurat de mulțime

Kremlinul insistă că Putin are sprijinul „uimitor” al populației, după revolta Wagner. Imagini cu liderul rus înconjurat de mulțime

Kremlinul a afirmat joi, 29 iunie, că înregistrarea video în care apare președintele Vladimir Putin salutându-i pe susținătorii săi care dau mâna cu el și îl îmbrățișează dovedește că aceste are un sprijin “uimitor” chiar și după episodul Wagner, când mercenarii conduși de Evgheni Prigojin au declanșat o insurecție armată oprită în apropiere de Moscova, informează AFP, potrivit The Moscow Times.

Moscova a insistat asupra faptului că îndelungata președinție a lui Putin nu a fost slăbită după ce mercenarii grupului Wagner au mărșăluit sute de kilometri – ajungând până la aproximativ 200 de kilometri de Moscova – și au preluat controlul asupra mai multor facilități militare din sudul Rusiei, părând să obțină un anumit sprijin din partea populației.

Putin este rar văzut întâlnindu-se cu rușii obișnuiți, mai ales după pandemia de COVID-19, în urma căreia a respectat reguli stricte de izolare, unele dintre aceste restricții fiind încă în vigoare în Rusia.

Moscova a difuzat, miercuri seara, imagini cu Putin mergând spre un grup de persoane care îl aplaudau, majoritatea femei, în Derbent, un vechi oraș din regiunea Daghestan din sudul Rusiei.

Putin makes a totally spontaneous appearance in front of adoring crowds in Derbent, definitely nothing to do with countering the reception Wagner got in Rostov pic.twitter.com/uQPUVS2fBN

— max seddon (@maxseddon) June 28, 2023

“În Derbent a avut loc o demonstrație uluitoare de susținere (a președintelui Putin, n.r.) și fericire a populației locale”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Autenticitatea înregistrării video cu liderul de la Kremlin nu a putut fi verificată.

Reprezentantul președinției ruse a precizat că Putin “nu a putut refuza” să salute mulțimea.

8469608 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin meets with local residents in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
8469611 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin meets with local residents in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
8469613 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin meets with local residents in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
8469612 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin meets with local residents in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
8469618 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin arrives to watch a fountain show at a park in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
8469620 28.06.2023 Russian President Vladimir Putin watches a fountain show at a park in Derbent, Republic of Dagestan, Russia. Gavriil Grigorov / Sputnik
Foto: Hepta.ro

Înconjurat de bărbați în costume negre și de un cameraman, liderul în vârstă de 70 de ani s-a întins peste o barieră pentru a strânge mâinile oamenilor.

Apoi, el a salutat cu mâna și a trimis un sărut mulțimii, pentru ca ulterior să se urce într-o mașină.

Kremlinul, care nu a menționat niciodată numele lui Evgheni Prigojin după rebeliunea grupului de mercenari Wagner, a insistat că Putin nu a fost slăbit de revoltă.

“Datele pe care le avem arată sprijinul predominant pentru președinte și pentru operațiunea militară specială”, a mai declarat joi Peskov, folosind terminologia oficială a Moscovei pentru conflictul din Ucraina.

Putin a insistat că participanții la rebeliune nu au reușit să adune în jurul lor sprijinul populației în timpul revoltei din weekend.

Inițial, el i-a catalogat pe luptătorii Wagner care au pornit în marșul către Moscova drept trădători și a promis pedepse dure, dar după ce revolta a fost oprită, Putin le-a permis mercenarilor să se întoarcă în taberele lor, să se alăture armatei regulate sau să plece în exil în Belarus.

Foto: Hepta.ro

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *