Klaus Iohannis, despre legea pensiilor speciale votată în Parlament: „Părerea mea este una bună”

Klaus Iohannis, despre legea pensiilor speciale votată în Parlament: „Părerea mea este una bună”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, 29 iunie, că așteaptă să promulge legile privind eliminarea pensiilor speciale şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat.

„În esenţă, părerea mea este una bună. Sunt două teme care de ani de zile se află pe agenda publică în România şi este foarte bine că, la nivel de coaliţie, s-a luat decizia să se abordeze ambele chestiuni, şi pensiile speciale, şi cumulul pensie cu salariu la stat. S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament şi le aştept la promulgare”, a spus Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European.

„Mai mult nu cred că vă aşteptaţi să spun în acest moment. Atâta timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte. Aşteptăm să îşi continue parcursul şi le aştept pe masa mea”, a adăugat șeful statului.

Precizările lui Iohannis au venit aproape simultan cu decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, care a anunţat că sesizează CCR cu privire la legea privind pensiile de serviciu și legea privind cumulul pensiei cu salariul, adoptate de Parlament.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *