Lăcrămioara Perijoc, interviu despre sacrificiile şi succesul în boxul de elită: “Mă cântăresc de patru ori pe zi!”. După 20 de ani i s-a îndeplinit visul. Exclusiv

Lăcrămioara Perijoc, interviu despre sacrificiile şi succesul în boxul de elită: “Mă cântăresc de patru ori pe zi!”. După 20 de ani i s-a îndeplinit visul. Exclusiv

Lăcrămioara Perijoc este protagonista episodului 15 din seria “Olimpicii României”. Va boxa pentru o medalie la categoria 54 de kilograme, acolo unde este vicecampioană europeană și mondială, reuşind să obţină argintul şi la Jocurile Europene din 2023.

Lăcrămioara Perijoc, vis împlinit la Paris: “Mă uitam la Jocurile Olimpice de la Atena și mi-am spus că asta îmi doresc de la viața mea”

Într-un amplu interviu pentru FANATIK, Lăcrămioara Perijoc a vorbit despre munca titanică din spatele succesului, despre visul de a ajunge la Jocurile Olimpice, dar și despre eforturile pe care trebuie să le facă pentru a intra în categorie și controversa arbitrajului din boxul mondial.

Lăcrămioara, în primul rând cum a început povestea ta în box?

– Am început boxul în perioada liceului, la vârsta de 17 ani. Pot spune că a venit în momentul potrivit, când am avut nevoia cea mai mare.

Nevoie în ce sens?

– Îmi doream foarte mult să fiu un sportiv de performanță și să fac performanță. Iar boxul a fost locul în care am putut să fac performanță și în care am putut să îmi îndeplinesc visele din copilărie.

Era un vis din copilărie să ajungi la Jocurile Olimpice? 

– Da, la vârsta de 10 ani, în 2004, mă uitam la Jocurile Olimpice de la Atena și atunci mi-am spus că asta îmi doresc de la viața mea, să ajung acolo, să fiu sportivă de performanță.

“Mi-am dat seama că sala de box e locul în care pot să mă autodepășesc”

Provii dintr-o familie cu șapte frați. Au cochetat și ei cu sportul?

– Au făcut la nivel de școală. Niciunul dintre ei nu a făcut sport de performanță.

Dar tu cum te-ai apucat să faci sport de performanță? E cale lungă de la a te apuca de sport până să ajungi la performanță?

– Sunt o fire activă, am fost pasionată de fotbal, apoi am jucat handbal, tenis, tot ce am prins în școală. Pot spune că m-am regăsit în activitățile fizice. Având pasiunea asta, am găsit și locul unde să o manifest.

Când ți-ai dat seama că boxul e calea ta în sport?

– Încă de la primele antrenamente. Mi-am dat seama că sala de box e locul în care pot să mă autodepășesc. Eu sunt o fire care muncește foarte mult, foarte competitivă. La fel era și la fotbal, dar aici am simțit că era un loc în care am putut să cresc.

Lacrămioara Perijoc, în ring.

“De fiecare dată când e ceva nou și e greu, te ridică din zona de confort și te face mai bun”

Povestește-ne puțin ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la început în sala de box. Este un sport considerat dur de mulți și nu toată lumea rezistă…

– Pentru mine a fost o plăcere să merg la sala de box. La început a fost mai plictisitor, trebuia să înveți procedeele, eu sunt o fire activă. Dar după aceea, am început să fac lucruri mai complicate și mi-a plăcut foarte mult. A fost în mine dorința de a munci, de a face și nu a fost greu când am dat de greu, să zic așa.

Ce înseamnă “când ai dat de greu”?

– Când am venit la București, antrenamentele erau mult mai grele. Dar pe mine mă stimula acest lucru. De fiecare dată când e ceva nou și e greu, te ridică din zona de confort și te face mai bun.

Prima medalie internațională a venit în 2019 la Madrid. Ce ai simțit când ai urcat pe podium?

– Au fost primele clipe de fericire maximă din cariera mea de sportiv. Medalia a venit după mulți ani de muncă, foarte multe eșecuri, accidentări, clipe grele. Am fost foarte bucuroasă și recunoscătoare.

Lăcrămioara Perijoc, după o victorie în ring

“Am zis că mă las, dar nu pentru că era greu, din cauza faptului că nu puteam să mă întrețin din box”

A fost vreun moment în care ai vrut să renunți?

– Da. La finalul anului 2013, la câțiva ani după ce m-am apucat. Am zis că mă las, dar nu pentru că era greu, din cauza faptului că nu puteam să mă întrețin din box. Toți avem nevoie… După ce ești adolescent, ai vrea să ai și tu niște bani, nu să ceri mereu de la mama și de la tata.

Cum ai trecut peste?

– Datorită antrenorilor mei. Mi-au oferit un sprijin și m-au luat la ei acasă pe mine și pe încă o fată. M-au luat la ei acasă până când s-a redresat boxul. Asta a fost scăparea mea. Încrederea oamenilor care au văzut potențial în mine și au avut răbdare să mă crească.

După anul 2019 au urmat medaliile. Cum a fost să urci în elita boxului la categoria ta?

– După 2019 a venit pandemia, apoi am avut o accidentare care m-a ținut 6 luni pe bară. Am fost operată la genunchi. Am stagnat destul de mult. Apoi am revenit în forță și am devenit vicecampioană mondială. Dar, atâta timp cât am stat accidentată, în momentele grele, am fost puternică, am știut ce vreau să fac cu viața mea.

“Accidentarea fost cea mai grea perioadă din punct de vedere mental, dar în același timp a fost și cea mai importantă”

E greu din punct de vedere mental când stai 6 luni pe bară?

– Da, mai ales dacă ești o fire de om căruia îi place să fie activ. Pentru mine, statul degeaba a fost foarte greu. Accidentarea fost cea mai grea perioadă din punct de vedere mental, dar în același timp a fost și cea mai importantă pentru că mi-am întărit foarte psihicul, care m-a ajutat în competiții.

A fost o dezamăgire pentru tine că nu ai participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo?

–  S-a anulat turneul la care trebuia să particip, apoi a venit și accidentarea. Mi-am dat seama că Dumnezeu a vrut să fie așa, ca eu să pot să mă recuperez. Nu a fost un regret pentru că știam că va veni momentul meu.

Și momentul tău poate veni la Paris…

– Este un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de tot acest proces, să fiu într-o formă bună și să iau această experiență cu brațele deschise. Nu pun o presiune pe mine și am încredere în procesul meu.

Lăcrămioara Perijoc, cu biletul de Paris. Foto: COSR

“Acesta este motivul pentru care vor să scoată boxul de la Jocurile Olimpice. Pentru acest furăciuni. Sperăm să nu fie aşa”

Pe tine te deranjează toate discuțiile referitoare la arbitraj? De fiecare dată există controverse, mai ales la Jocurile Olimpice…

– Da, nu doar la Jocurile Olimpice. Și la Europene și Mondiale este la fel. Cei care sunt în domeniu știu că sunt probleme de arbitraj. În acest an la Jocuri vom fi arbitrați de Comitetul Olimpic Internațional și sperăm la un arbitraj corect. Ei s-au ocupat și la Jocurile Europene și a fost un arbitraj corect. Drept dovadă, am reușit să mă calific. Dacă erau alții care răspundeau de arbitraj…

Chiar așa de mare problemă este cu arbitrajul?

– Vă puteți da seama după faptul că ar putea să se scoată boxul de la Jocurile Olimpice. Acesta este motivul pentru care vor să îl scoată. Pentru furăciunile care se fac în box. Noi sperăm să nu fie așa, să își revină, să plece cei care greșesc și să vină oameni corecți.

“Cea mai nedreptățită am fost în finala de la Mondiale. Am bătut-o clar pe turcoaică”

Tu când te-ai simțit dezavantajată?

– În finala de la Campionatul Mondial, în finala de la Campionatul European recent încheiat. La Belgrad, au pus niște arbitri care m-au făcut la psihic (n.r. râde). Dar pentru mine sunt niște lecții astea. Cea mai nedreptățită am fost în finala de la Mondiale. Am bătut-o clar pe turcoaică și au dat-o pe ea. A fost la ea acasă.

Medalia de argint de la Belgrad din acest an îți dă încredere pentru Paris?

– Da, cu siguranță orice medalie și orice reușită te ridică și îți dă încredere că ești pe drumul cel bun. A fost o confirmare că sunt în urcare, să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă și să pot parcurge toată această perioadă de pregătire așa cum trebuie și să ajung într-o formă minunată la Jocurile Olimpice.

Ce program de pregătire ai până la Jocurile Olimpice?

– O să merg cu fetele în Thailanda, la ultimul turneu de calificare. Eu o să fac pregătire acolo. O să mă întorc la începutul lunii iunie și intrăm în linie dreaptă pentru competiția de la Paris.

Lăcrămioara Perijoc, după medalia de argint obţinută la Jocurile Europene

“Cei mai mulți dintre noi se cântăresc de patru ori pe zi. După fiecare antrenament”

Ce trebuie să faci pentru a te menține în categorie?

– Trebuie să faci unele sacrificii, nu ai cum altfel. Este un sport de categorie, eu fac o categorie olimpică, iar corpul meu nu este obișnuit să stea doar în acea categorie. Lucrez cu un nutriționist și am grijă la orice care ar putea să provoace kilograme în plus (n.r. râde).

Mereu cu ochii pe cântar…

– Cei mai mulți dintre noi se cântăresc de patru ori pe zi. După fiecare antrenament. Numărul de calorii consumat este pentru fiecare sportiv în parte. Suntem diferiți, corpurile noastre sunt diferite și atunci un nutriționist stabilește numărul de calorii pentru fiecare în parte.

Ca sportiv de elită, poți să te întreții din box?

– Da, aș putea spune că sunt mulțumită de câștigul meu financiar. Nu mă îmbogățesc, dar sunt mulțumită.

După Jocurile Olimpice de la Paris ce planuri ai? 

– Am nevoie de o pauză. De când m-am calificat și până în prezent, nu am pauză deloc.

Lăcrămioara Perijoc, cu steagul României

30 de ani are Lăcrămioara Perijoc
54 de kilograme este categoria la care boxează Lăcrămioara Perijoc