Mircea Rednic, ole!

RMAG news

Dinamo a învins UTA cu 2-0 și, ajutată de eșecurile pe teren propriu ale celor de la FC U Craiova 1948 și FC Voluntari, precum și de cel al Botoșanilor la Galați nu se pregătește de înmormântare, ci de un baraj al învierii împotriva lui Csikszereda Miercurea Ciuc.

Câinii sunt gata să muște fără milă dintr-un adversar în casa căruia fotbalul este mult în urma hocheiului ca interes și popularitate. Echipa lui Zeljko Kopic se poate spune că a învins UTA încă dinainte de a intra pe teren, pentru că arădenii au făcut totul pentru a nu deranja formația care avea mare nevoie de oxigenul victoriei. Meciul a semănat cu un antrenament cu public al dinamoviștilor. Cele două goluri au venit rapid și lejer, pe fondul unor erori flagrante ale defensivei oaspeților, cu portarul Kucher planând ca un porumbel rănit la centrarea din care a deschis scorul Abdallah și cu grupul de fundași chinuindu-se să nu respingă bine un balon banal în urma unui corner. A lovit Patriche, cel care a luat un roșu stupid și nu va juca prima manșă de baraj. La final, totul fiind cu happy-end, fanii lui Dinamo au mulțumit antrenorului oaspeților, Mircea Rednic, ani de zile jucător la Dinamo: Mircea Rednic, mulțumim, sau Mircea Rednic ole!

Problemă mare pentru Kopic este axul central al apărării, pentru că la această oră este sigur doar de rezerva Ricardo Grigore dintre fundașii centrali. Homawoo e sănătos, dar se poate trezi cu o maxi suspendare miercuri, după ce se va reanaliza accidentarea produsă ieșeanului Mihai, Velkovski e accidentat, Edgar Ie e și el accidentat plus există povestea incredibilă cu fratele geamăn, Patriche e suspendat iar Bena, deși se antrenează cu echip nu e eligibil, pentru că s-a renunțat la el din cauza excesului de străini din lot.

Chiar și așa, cu improvizații în apărare Dinamo are suficientă valoare și mai ales la mijlocul terenului și în atac este clar superioară ciucanilor. Cu toate acestea tehnicianul croat a interzis elevilor săi să se considere deja rămași în SuperLigă, cerându-le să trateze cele două partide de baraj la maximă capacitate, pentru câ de atâta ori buturuga mică a fost capabilâ să dea peste cap carul mare.

The post Mircea Rednic, ole! appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *