Moscova ameninţă Londra cu represalii militare, dacă Ucraina foloseşte armamentul britanic

Moscova ameninţă Londra cu represalii militare, dacă Ucraina foloseşte armamentul britanic

Rusia a avertizat luni Marea Britanie că dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militare britanice amplasate atât în Ucraina cât şi în alte ţări, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Cameron a spus că Ucraina poate folosi armele britanice pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei

Ambasadorul britanic la Moscova, Nigel Casey, a fost chemat luni la MAE rus în urma declaraţiilor ministrului Cameron, care a spus săptămâna trecută în timpul unei vizite la Kiev că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei.

Potrivit unui comunicat emis de MAE rus, ambasadorul britanic „a fost avertizat că răspunsul faţă de atacurile ucrainene asupra teritoriului rus cu arme britanice poate fi orice instalaţie şi echipament militar britanic pe teritoriul Ucrainei sau în exterior”.

„Rusia vede în declaraţiile lui Cameron o confirmare a escaladării grave şi a implicării crescânde a Londrei în acţiunile militare de partea Kievului”, se arată în acelaşi comunicat al MAE rus.

De asemenea, acesta din urmă consideră afirmaţiile „belicoase şi provocatoare” ale ministrului britanic de externe ca fiind o „recunoaştere de facto a implicării ţării sale ca parte în conflict”.

Prin urmare, mai menţionează MAE rus, ambasadorul britanic a fost atenţionat asupra „consecinţelor catastrofice ale acestor paşi ostili ai Londrei” (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *