Proiectul Cărți Otrăvite, o colaborare între Muzeul, Grădina și Biblioteca Winterthur și Universitatea din Delaware, se ocupă de catalogarea cărților periculoase.
Proiectul a influențat recent decizia de a elimina două cărți din biblioteca națională franceză., deoarece coperțile lor verzi au ridicat suspiciuni privind conținutul de arsenic.
Cum au început oamenii să coloreze cărți cu otravă
În secolul al XIX-lea, odată cu începerea producției în masă a cărților, legătorii au trecut de la utilizarea coperților din piele scumpă la obiecte din material textil mai accesibile. Pentru a atrage cititorii, aceste coperți din material textil erau adesea vopsite în culori vii.
Un pigment popular era verdele lui Scheele, numit după Carl Wilhelm Scheele, un chimist german-suedez care în 1775 a descoperit că se poate obține un pigment verde vibrant din cupru și arsenic. Acest colorant nu numai că era ieftin de produs, dar era și mai ochios decât verdele de carbonat de cupru folosit de peste un secol.
Verdele lui Scheele a căzut în dizgrație deoarece avea tendința de a se decolora în negru când reacționa cu poluanții bazati pe sulf eliberați de cărbune.
Noi coloranți bazati pe descoperirea lui Scheele, cum ar fi verdele smarald și verdele Paris, s-au dovedit a fi mult mai durabili. Acestea au fost rapid adoptate pentru utilizare în diverse obiecte, inclusiv coperți de cărți, îmbrăcăminte, lumânări și tapet.
Acești pigmenți, totuși, aveau un dezavantaj semnificativ: se degradează ușor, eliberând arsenic otrăvitor și cancerigen.
Această problemă a devenit atât de notorie încât în 1862, revista satirică Punch a publicat un desen animat intitulat „Valsul cu arsenic”, care ilustra schelete dansând.
Napoleon, una dintre victimele coloranților
Efectele nocive ale acestor pigmenți au fost implicate chiar în moartea lui Napoleon din cauza cancerului la stomac.
Napoleon era deosebit de pasionat de noile culori verzi, atât de mult încât a ordonat ca locuința sa de pe St. Helena, unde a fost exilat, să fie vopsită în culoarea sa preferată.
Teoria conform căreia arsenicul din pereți a contribuit la moartea sa este susținută de nivelurile ridicate de arsenic detectate în mostrele de păr ale sale.
În ciuda legăturii clare între pigmenții verzi și problemele de sănătate, tapetul toxic a continuat să fie produs până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Roșul este, de asemenea, o culoare de care ar trebui să ne ferim. Pigmentul roșu strălucitor vermil, format din mineralul cinabar, cunoscut și sub numele de sulfid de mercur, a fost o sursă populară de vopsea roșie de mii de ani.
Există chiar indicii că artiștii neolitici ar fi suferit de otrăvire cu mercur. Roșul vermil apare uneori în modelele marmorare de pe interiorul coperților de carte.
Și galbenul a atras atenția proiectului de carte otrăvitoare. În acest caz, vinovatul este cromatul de plumb. Galbenul strălucitor al cromatului de plumb era preferat de pictori, nu în ultimul rând de Vincent van Gogh, care l-a folosit extensiv în cea mai faimoasă serie de picturi a sa, Florea Soarelui.
