Nicu Ștefănuță a obținut un nou mandat de europarlamentar, după ce a candidat independent. A primit peste 258.000 de voturi

Nicu Ștefănuță a obținut un nou mandat de europarlamentar, după ce a candidat independent. A primit peste 258.000 de voturi

Europarlamentarul Nicolae-Bogdănel Ștefănuță (42 de ani) a obținut un nou mandat în Parlamentul European, după ce a candidat independent la scrutinul din 9 iunie. Ștefănuță are 3,04% din voturi, 258.401 după numărarea a 98% din sufragii, potrivit portalului Results Elections Europa, preluat de Mediafax. El este în PE din 2019, ales pe listele USR, partid din care și-a dat demisia.

Nicu Ștefănuță, care a avut o campanie concentrată pe mobilizarea tinerilor la urne, a primit 6% din sufragii din diaspora, iar cei din Olanda l-au ales într-un procent de 33%.

Pentru a intra în PE, un candidat independent trebuie să treacă pragul de 3%.

Nicu Ștefănuță a anunțat, în ianuarie, că va candida la alegerile europarlamentare din acest an ca independent. În decembrie 2023, eurodeputatul a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Grupului Verzilor/ Alianţa Liberă Europeană (ALE) din Parlamentul European.

Ştefănuţă este primul europarlamentar român membru al Grupului Verzilor din Parlamentul European şi primul europarlamentar din Europa de Est ales în această funcţie,.

„Nicu Ştefănuţă este născut în Mărginimea Sibiului, fiind nu doar un politician modern care se luptă pentru drepturile tinerilor, ci şi un pasionat înrăit al dansurilor populare, iubeşte portul tradiţional, adesea celebrând portul tradiţional în Parlamentul European. Recent cu scandalul companiei de haute-couture Louis Vuitton care s-a inspirat în noua colecţie din portul tradiţional din Mărginimea Sibiului, europarlamentarul a luat atitudine şi a trimis o scrisoare patronului şi directorului companiei prin care cere ca portul tradiţional să fie respectat, recunoscut”, se arăta, înainte de alegerile europene, într-un comunicat de presă preluat de Agerpres.