Nicușor Dan, despre dosarul DNA: E ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros / Deschiderea dosarului, o chestiune absolut formală (VIDEO)

Nicușor Dan, despre dosarul DNA: E ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros / Deschiderea dosarului, o chestiune absolut formală (VIDEO)

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre dosarul deschis de DNA, vineri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu, și a explicat că decizia procurorilor anticorupție a fost „o chestiune absolut formală”, având în vedere că aceștia sunt obligați să deschidă o cercetare penală în cazul în care este formulată o plângere.

 

Nicușor Dan, pe B1 TV, despre dosarul de la DNA: E ceva ce se întâmplă o dată la patru ani

 

Întrebat despre dosarul DNA pe care îl invocă AUR în cazul lui Nicușor Dan, primarul general a explicat: „Două lucruri pot să vă spun. E ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani, la fel, vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, tot așa, la DNA, dacă nu mă înșel, că șantajez, nu știu ce mai fac, acum opt ani a fost cu Soros, care mi-a dat o bursă de 400 de dolari și în felul ăsta mă influențează”.

 

Nicușor Dan: Deschiderea dosarului, o chestiune absolut formală

 

„Oricine face împotriva oricui o plângere la un Parchet, de exemplu, eu dacă vă fac dumneavoastră o plângere, spunând că mi-ați furat mașina, Parchetul, dacă plângerea aia nu e informă, e semnată, are date de identificate, e obligat să deschidă o cercetare penală. Asta s-a întâmplat, nu e absolut nimic în neregulă cu asta”, a continuat Nicușor Dan.

„E o chestiune absolut formală. Acolo unde lucrurile nu sunt formale, când urmărirea penală începe împotriva persoanei, și nu, așa cum se spune, in rem, sau următorul pas, când se pune în mișcare urmărirea penală, sau următorul pas, când se trimite în judecată, dar noi suntem doar la o chestiune formală. Cineva a făcut o plângere și DNA, în baza acestei plângeri, a deschis un dosar penal. Asta e tot”, a adăugat edilul.