O mamă și fiica ei de 9 ani, atacate de un câine, într-un parc din sectorul 2. Amândouă au ajuns la spital

O mamă și fiica ei de 9 ani, atacate de un câine, într-un parc din sectorul 2. Amândouă au ajuns la spital

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au ajuns miercuri, 5 iunie, la spital, după ce au fost atacate de un câine într-un parc din sectorul 2 al Capitalei. Femeia a fost mușcată, iar fiica ei a suferit zgârieturi. Stăpânul animalului a fost identificat de polițiști, urmând să fie depistat și dus la sediul poliției.

„Astăzi, 5 iunie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-un parc din sectorul 2, s-ar afla două persoane care ar fi fost mușcate de un câine. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au identificat o femeie, în vârstă de 48 de ani, aceasta fiind însoțită de către fiica ei, minoră, în vârstă de 9 ani”, a transmis Poliția Capitalei, într-un comunicat.

Incidentul a avut loc în Parcul Circului, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Femeia a fost mușcată, iar fiica ei a suferit zgârieturi.

„Din primele cercetări, s-a stabilit că, în timp ce se aflau în parc, femeia de 48 de ani ar fi suferit leziuni, provocate de un câine. Cu privire la fiica ei, aceasta prezenta excoriații la nivelul membrelor inferioare”, a precizat Poliția Capitalei.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor le-a acordat victimelor îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la unități medicale diferite, pentru investigații suplimentare.

Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său urmează să fie depistat.

„Proprietarul animalului a fost identificat, iar cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea depistării deținătorului animalului și luării măsurilor legale ce se impun. Totodată, câinele va fi ridicat și transportat la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor”, a precizat Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul / deținătorul animalului a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra persoanei, conform OUG 55/ 2002, a precizat poliția.