O șoferiță s-a răsturnat cu mașina într-o interesecție din Arad, în timp ce fugea de poliție. Femeia, testată pozitiv la alcool și droguri

O șoferiță s-a răsturnat cu mașina într-o interesecție din Arad, în timp ce fugea de poliție. Femeia, testată pozitiv la alcool și droguri

Femeia a fost observată, marți, 23 ianuarie, că circula „haotic” în zona centrală a oraşului Arad, iar poliţiştii au pornit în urmărirea acesteia pentru că nu a oprit la semnale, potrivit IPJ Arad, citată de Agerpres.

„Maşina şi-a continuat deplasarea câţiva kilometri, până într-un sens giratoriu din municipiu, unde, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a răsturnat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani din Arad, a fost testată cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanţe psihoactive.

Șoferița nu a fost rănită în urma accidentului, însă ea a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi substanţelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată, femeia a fost amendată cu 2.640 de lei, pentru circulaţie pe contrasens, nerespectarea dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea semnificaţiei culorii roşu a semaforului, depăşirea liniei continue, conducere agresivă şi lipsa centurii de siguranţă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *