Romașcanu face lumină în scandalul PSD-PNL – Ce a vrut să spună când i-a numit pe liberali “schizofrenici”: Nu a fost intenția mea

Romașcanu face lumină în scandalul PSD-PNL – Ce a vrut să spună când i-a numit pe liberali “schizofrenici”: Nu a fost intenția mea

“Am zis ca e un soi de schizofrenie, pentru ca spuneau ei (liberalii – n.r.) ca nu stiu ce se intampla acolo cu pensiile, desi au ministru al Finatelor in Guvern (Marcel Bolos – n.r.), desi au fost la toate sedintele Coalitiei. Inteleg demersurile PNL. Inteleg demersurile PNL. Vad ca s-au activat in mod extrem…

Citeste mai mult
„Nu putem îngropa cadavrele, mirosul e dincolo de orice imaginație”. Oamenii refugiați în spitalul Al-Shifa din Gaza descriu condițiile insuportabile

„Nu putem îngropa cadavrele, mirosul e dincolo de orice imaginație”. Oamenii refugiați în spitalul Al-Shifa din Gaza descriu condițiile insuportabile

Condițiile se deteriorează și mai mult la spitalul Al-Shifa, cel mai mare centru medical din Fâșia Gaza, potrivit relatărilor din interiorul enclavei asediate de către forțele israeliene, scrie duminică, 11 noiembrie, CNN. Un jurnalist independent aflat în interiorul complexului medical, Mustafa Sarsour, a declarat pentru postul american de televiziune: “Sunt peste 70 de cadavre care…

Citeste mai mult
Naționala României e campioană mondială la padbol. Victorie în set decisiv în finala cu Uruguay

Naționala României e campioană mondială la padbol. Victorie în set decisiv în finala cu Uruguay

România este campioană mondială la padbol! „Tricolorii” au învins în ultimul act naționala Uruguayului, în set decisiv, scor 5-7, 6-3, 6-2, scrie GSP. După titlul mondial cucerit săptămâna trecută la minifotbal, România a obținut medaliile de aur în alt sport relativ nou, aflat în plină ascensiune. „Tricolorii” au învins reprezentativa din Uruguay în finala Campionatului…

Citeste mai mult
Amenzi de 43.000 de lei date taximetriștilor și șoferilor de ridesharing aflați în aeroporturile din România

Amenzi de 43.000 de lei date taximetriștilor și șoferilor de ridesharing aflați în aeroporturile din România

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au desfăşurat o acţiune de control privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” şi în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor din România, scrie Digi 24. Au fost verificate 189 de autovehicule, dintre care 6 microbuze, fiind legitimate 223…

Citeste mai mult
Captură de 700 de kilograme de cocaină. Drogurile erau ascunse în containerul unui camion condus de un șofer bulgar, lângă Anvers

Captură de 700 de kilograme de cocaină. Drogurile erau ascunse în containerul unui camion condus de un șofer bulgar, lângă Anvers

Poliţia belgiană a descoperit aproape 700 de kilograme de cocaină în partea din spate a unui camion parcat într-o zonă de odihnă de pe o autostradă din apropiere de Anvers, a anunţat duminică, 12 noiembrie, procuratura din acest oraş portuar, potrivit Agerpres. Şoferul camionului, un bulgar în vârstă de 46 de ani, a fost arestat…

Citeste mai mult
Horoscop 13 noiembrie 2023. Berbecii au parte de o zi generoasă cu informațiile despre ei și existența lor, dar trebuie să fie atenți

Horoscop 13 noiembrie 2023. Berbecii au parte de o zi generoasă cu informațiile despre ei și existența lor, dar trebuie să fie atenți

Horoscop 13 noiembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 13 noiembrie 2023: Ai parte de o zi generoasă cu informațiile despre tine și existența ta, dar trebuie să fii…

Citeste mai mult
SURSE: Distrugerea Nord Stream, coordonată de un ofițer ucrainean – Știa sau nu Zelenski despre asta?

SURSE: Distrugerea Nord Stream, coordonată de un ofițer ucrainean – Știa sau nu Zelenski despre asta?

Rolul ofițerului oferă cea mai directă dovadă care leagă armata ucraineană și serviciile de securitate din această țară de controversatul act de sabotaj, care a declanșat multiple anchete pe plan internațional. Roman Cervinski, un colonel ucrainean decorat, a controlat și sprijinit o echipă de șase oameni care au închiriat un iaht sub identități false și…

Citeste mai mult
Incident grav la stația de metrou Tineretului. Un tânăr de 24 de ani a căzut pe șine! – Posibilă tentativă de suicid

Incident grav la stația de metrou Tineretului. Un tânăr de 24 de ani a căzut pe șine! – Posibilă tentativă de suicid

În statia de metrou Tineretului, în sensul de mers spre Eroii Revoluției, un călător a căzut în calea de rulare, anunță Metrorex. Nu este exclusă o posibilă tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile Piața Unirii 2 și Constantin Brâncoveanu. Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru…

Citeste mai mult
Oligarhul fugar Ilan Șor a revenit în Israel. Reprezentant Interpol Rep Moldova: “Nu se ştie unde s-a dus sau de unde s-a întors”

Oligarhul fugar Ilan Șor a revenit în Israel. Reprezentant Interpol Rep Moldova: “Nu se ştie unde s-a dus sau de unde s-a întors”

Viorel Ţentiu, şeful biroului Interpol din Republica Moldova, a declarat că Şor s-a întors în Israel miercurea trecută pe calea aerului, dar oficialii israelieni nu au putut spune unde a fost sau de unde a plecat zborul său,  relatează Reuters preluat de Agerpres. ”Tot ce avem este confirmarea că a aterizat pe aeroportul Ben Gurion,…

Citeste mai mult
O bătrână dintr-un sat englezesc, și-a șocat vecinii. Femeia s-a dovedit a fi un dealer de droguri!

O bătrână dintr-un sat englezesc, și-a șocat vecinii. Femeia s-a dovedit a fi un dealer de droguri!

În casa femeii a fost descoperită cocaină în valoare de 10.000 de dolari, după ce poliția a făcut o razie, potrivit Ziare.com care citează nypost.com. Operațiunea a avut loc în iulie 2022, dar detaliile au apărut abia recent. Modul de operare al femeii a fost unul pe care doar profesioniștii îl folosesc. Mai exact, aceasta…

Citeste mai mult
Guvernul lui Viktor Orban vrea să demareze o consultare la nivel național, pentru a afla dacă cetățenii ungari doresc ca Ucraina să facă parte din UE

Guvernul lui Viktor Orban vrea să demareze o consultare la nivel național, pentru a afla dacă cetățenii ungari doresc ca Ucraina să facă parte din UE

Guvernul Ungariei intenționează să îi consulte pe cetățenii săi dacă sprijină posibila aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, prin intermediul unui chestionar trimis prin poștă, în cadrul unei “consultări naționale”, a declarat sâmbătă, 11 noiembrie, un oficial din cadrul Ministerului de Externe de la Budapesta, potrivit The Kyiv Independent. Într-un mesaj video de 40 de…

Citeste mai mult
Un grup de 86 de cetăţeni români şi familiile acestora, aflaţi în Fâşia Gaza, au fost evacuaţi în Egipt, anunță MAE

Un grup de 86 de cetăţeni români şi familiile acestora, aflaţi în Fâşia Gaza, au fost evacuaţi în Egipt, anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe a informat, duminică seară, că alţi 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi, 12 noiembrie, din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo, relatează Agerpres. Cei 86 de cetăţeni români şi familiile acestora au fost…

Citeste mai mult