Ce pățesc preoții care vor cere bani pentru înmormântări sau căsătorii. Credincioșii îi pot reclama online
Majoritatea românilor sunt convinși că este necesar să ofere bani preoților în cazul unei căsătorii sau al unei înmormântări, mai ales că tarifele respective sunt afișate în majoritatea parohiilor. Cu toate acestea, în realitate, oamenii nu sunt obligați să plătească absolut nimic, iar singurele contribuții financiare pentru biserică sunt ajutoarele pe care enoriașii le…
Antrenorul Petrolului acuză arbitrajul după înfrângerea cu CFR Cluj! Susţine că golul lui Deac din prelungiri nu trebuia acordat!
Antrenorul Petrolului acuză arbitrajul după înfrângerea cu CFR Cluj. Florin Pîrvu susţine că golul lui Ciprian Deac din minutul 90+4, cu care ardelenii au obţinut victoria, nu trebuia acordat. Pîrvu a transmis că a vorbit cu Papp după fluierul de final şi fundaşul său i-a spus că a fost jenat de Peter Michael la duelul…
Posibilă infestare cu ploșnițe într-un magazin Ikea din București: „Am inițiat imediat o investigație internă”
Reprezentanții IKEA România au transmis că au inițiat o investigație internă, după ce pe o rețea de socializare a fost postat un mesaj care se semnala o „invazie de ploșnițe” în magazinul Pallady, din București, scrie Adevărul. „De câteva zile Ikea Pallady se confruntă cu o problemă de nedorit pentru orice client sau angajat: ploșnițe….
Le Parisien: „Kylian Mbappe a ALES-O pe Real Madrid! Cel mai mare contract”. Veste şoc în Franţa!
Jurnaliştii francezi de la Le Parisien au făcut anunţul momentului: „Kylian Mbappe a ALES-O pe Real Madrid!”. Starul în vârstă de 25 de ani s-ar fi înţeles cu Florentino Perez şi o va părăsi pe PSG la finalul sezonului. Cotat la 180 de milioane de euro, Mbappe va ajunge gratis pe Santiago Bernabeu. Contractul său…
Rapid a renunțat la un fotbalist » Unde va evolua
Rapid a anunțat împrumutul atacantului Kevin Soni (25 de ani) la Hapoel Ierusalim, în prima ligă israeliană. Kevin Soni ajungea la Rapid în luna septembrie, din postura de jucător liber de contract. Acesta nu a reușit să se impună în echipa giuleștenilor, pentru care a jucat doar 6 meciuri, fără să contribuie decisiv la vreun…
Duckadam îl avertizează pe Adrian Mutu: „Acolo e marea problemă la CFR”
Petrolul – CFR Cluj 1-2. Helmut Duckadam, legenda Stelei, l-a avertizat pe Adrian Mutu privind apărare echipei ardelene. Petrolul a avut ocazii numeroase pe contraatac, problemă sesizată de Mutu în jocul echipei lui. Duckadam crede și el că defensiva CFR-ului va fi serios pusă la încercare de Rapid, în următorul meci al ardelenilor. Helmut Duckadam,…
Patru femei din Republica Moldova, acuzate că au convins o ucraineancă să-și vândă bebelușul unui cuplu din România
Patru femei din Republica Moldova au fost trimise în judecată de către procurorii de la Chişinău, fiind suspectate că făceau parte dintr-o reţea infracţională care a încercat să vândă „spre adopţie” un copil ucrainean născut la Chişinău, scrie News.ro. Printre suspecte se numără preşedinta unei fundaţii care susţine că se ocupă de drepturile copiilor, şefa…
Nicolae Ciucă evită să răspundă dacă își dă demisia în cazul în care PNL e învins de AUR la europarlamentare: „Noi ne aflăm aci să luptăm, nu să demisionăm”
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a refuzat să spună dacă demisionează în cazul în care PNL se va clasa în spatele formațiunii extremiste AUR la alegerile europarlamentare din luna iunie, informează news.ro. El susţine că obiectivul partidului este să câştige alegerile europene, chiar dacă în acest moment PNL este la o distanţă de 10 procente faţă…
Adrian Mutu a vorbit de două posibile plecări importante de la CFR Cluj după victoria in extremis cu Petrolul! Ce l-a nemulţumit
Adrian Mutu a vorbit de două posibile plecări importante de la CFR Cluj după victoria in extremis cu Petrolul. „Briliantul” nu a negat că Manea şi Otele ar putea părăsi echipa, dar e convins că va avea înlocuitor pentru fiecare dintre cei doi, în cazul unui transfer. Adi Mutu a obţinut o victorie foarte importantă,…
Antrenorul de la Petrolul a răbufnit: „Meritam victoria, nu eram mulțumim cu egalul”
Petrolul – CFR Cluj 1-2. Florin Pârvu, antrenorul echipei gazdă, a comentat înfrângerea echipei lui, venită în prelungiri, după golul lui Ciprian Deac. Pârvu a vobit și despre golul controversat care a decis meciul. În minutul 90+4, Peter Michael a câștigat un duel contra lui Paul Papp. I-a pasat ideal lui Ciprian Deac, iar veteranul…