Papa Francisc, după întâlnirile cu rude ale ostaticilor israelieni şi deţinuţilor palestinieni: „Nu e război, e terorism”

Papa Francisc, după întâlnirile cu rude ale ostaticilor israelieni şi deţinuţilor palestinieni: „Nu e război, e terorism”

Papa Francisc a primit miercuri, separat, la Vatican rude ale ostaticilor israelieni deţinuţi de Hamas în Gaza şi deţinuţi palestinieni din Israel, denunţând suferinţele acestora, informează Agerpres, care preia AFP, Reuters şi ANSA.

„Am primit în această dimineaţă două delegaţii, una de israelieni care au membri de familie ostatici în Gaza şi alta de palestinieni care au membri de familie prizonieri în Israel”, a spus Papa la sfârşitul audienţei generale de miercuri.

„Suferă atât de mult, am auzit cât suferă toţi. Asta fac războaiele, dar aici am mers mai departe de război: nu este război, este terorism”, a insistat Suveranul Pontif.

El nu a precizat dacă se referă la atacul Hamas din 7 octombrie asupra unor comunităţi din Israel, la operaţiunile militare lansate de Israel ca represalii în Fâşia Gaza sau la amândouă, menţionează AFP.

Papa Francisc şi-a încheiat declaraţia printr-un apel la rugăciune pentru pace.

„Să ne rugăm intens pentru pace”, a insistat el. „”Ne rugăm pentru poporul israelian, ne rugăm pentru poporul palestinian, pentru pace”.

Papa Francisc a subliniat recent că „toate fiinţele umane, creştini, evrei sau musulmani, de orice naţie sau religie, toate fiinţele umane sunt sacre, preţioase în ochii lui Dumnezeu şi au dreptul să trăiască în pace”, aminteşte AFP.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul Israel-Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *