Percheziţii ale Parchetului European la Bucureşti, într-un dosar de fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Percheziţii ale Parchetului European la Bucureşti, într-un dosar de fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Procurorii Parchetului European, condus de Laura Codruţa Kovesi, au făcut marţi cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentru achiziţionarea de medicamente și echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al instituției citat de News.ro.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020 – 2022, „s-a constituit o reţea infracţională de manipulare a achiziţiilor publice de măşti de protecţie, dezinfectanţi şi alte consumabile medicale pentru spitale, şcoli şi alte instituţii ale statului, în beneficiul uor furnizori prestabiliţi, care făceau parte din schema de fraudare”.

Trei persoane cercetate au fost duse la biroul EPPO din Bucureşti pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi.

Furnizarea de echipamente medicale a fost finanţată prin programul REACT-EU, un instrument financiar european pentru asistenţă în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemiei.

Prejudiciul în acest caz este estimat la 8 milioane de euro din bugetul UE.

Ancheta este în desfăşurare, pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale şi prejudiciul total cauzat, precizează EPPO.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *