Planul Republicii Moldova înainte de aderarea la UE. Ce s-ar putea întâmpla în Transnistria

Planul Republicii Moldova înainte de aderarea la UE. Ce s-ar putea întâmpla în Transnistria

Înainte de aderarea la UE, Republica Moldova are câteva obiective de îndeplinit, potrivit unei declarații a președintei Maia Sandu. Aflată într-o vizită oficială în Norvegia, lidera de la Chișinău a vorbit despre planul pe care Moldova îl ia în calcul.

Ce își propune Republica Moldova înainte de aderarea la UE

Maia Sandu a spus că își dorește ca regiunea separatistă Transnistria să fie reintegrată înainte de aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, Chișinăul își propune ca acest lucru să aibă loc în următorii șase ani.

„Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pregătim ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem ţara reintegrată.

Lucrăm în acest sens. Dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în UE. Dar nu trebuie să excludem şi alte posibilităţi. Angajamentul nostru pentru o rezolvare paşnică a conflictului rămâne la fel de puternic”, a transmis Maia Sandu, în cadrul conferinței de presă din Norvegia, potrivit Agerpres.

„Rusia are infiltrați agenți în instituțiile statului”

Președinta Republicii Moldova a vorbit și despre acțiunile întreprinse de Rusia cu scopul de a destabiliza țara sa. Maia Sandu spune că Moscova are în continuare infiltrați agenți în instituțiile statului.

De altfel, în această săptămână se așteaptă să fie organizate manifestații, care ar fi de fapt controlate de la distanță de Rusia. Pe 9 mai, partidele proruse din Moldova vor marca victoria Moscovei împotriva Germaniei naziste.

Însă, în aceeași zi, susținătorii Maiei Sandu vor să celebreze Ziua Europei. „Nu este nimic rău în a manifesta. Republica Moldova este o ţară democratică. Facem tot ce este necesar pentru a garanta libertatea de exprimare a cetăţenilor, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu guvernul

Este cu totul altceva când aceste evenimente sunt plătite din afara ţării. Când cei care ies în stradă nu sunt acolo cu propria agendă, ci cu agenda altcuiva”, a mai spus Maia Sandu.

Premierul Norvegiei Jonas Gahr Store a anunțat că țara sa va sprijini Republica Moldova cu 350 de milioane de coroane (aproximativ 30 de milioane de euro). Ajutorul financiar va fi utilizat pentru a susține domeniul energetic și educațional.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *