Poliția l-a ucis pe bărbatul care a împușcat mortal doi suporteri suedezi luni seara, la Bruxelles

Poliția l-a ucis pe bărbatul care a împușcat mortal doi suporteri suedezi luni seara, la Bruxelles

Autorul atacului terorist de la Bruxelles a fost împușcat mortal într-o cafenea din Schaerbeek. Abdesalem Lassoued, în vârstă de 45 de ani, un tunisian care locuia ilegal în Belgia, a deschis focul în centrul Bruxelles-ului luni seară, ucigând doi suedezi, informează cotidianul Nieuws Blad.

Nivelul alertei de terorism la Bruxelles a fost ridicat la cel mai înalt nivel, 4, și există o „amenințare gravă” în restul Belgiei.

La câteva ore după ce a început o vânătoarea atacatorului în capitala Belgiei, ministrul de Interne, Annelies Verlinden, a declarat pentru postul VRT: „Avem vestea bună că am găsit individul”. Ea a spus că arma despre care se crede că a fost folosită luni seara a fost recuperată.

Parchetul federal a confirmat că Abdeslam Lassoued a fost împușcat de poliție într-o cafenea din Schaarbeek, marți dimineață. A fost resuscitat într-o ambulanță, dar nu a supraviețuit rănilor.

Bărbatul a intrat calm în cafeneaua din Schaerbeek având la el Kalashnikov cu care a ucis doi suedezi. Polițiștii au reușit să-l prindă câteva ore mai târziu, când s-au tras focuri de armă și au reușit să-l neutralizeze cu o lovitură în piept.

Polițiștii mai caută un complice, cel care ar fi filmat toate acțiunile teroristului. „Nu putem exclude că nu există complici”, a declarat ministrul de Interne Annelies Verlinden. Potrivit parchetului federal, o altă persoană este în prezent căutată. Însă nu este clar care este legătura acesteia cu atacul.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *