Povestea impresionantă a lui Dimitrie Dimăncescu, părintele cercetașilor din România. Regele Mihai și Carol al II-lea au făcut parte din organizațiile sale

Povestea impresionantă a lui Dimitrie Dimăncescu, părintele cercetașilor din România. Regele Mihai și Carol al II-lea au făcut parte din organizațiile sale

Cu toții am auzit de cercetași și cercetășie, însă foarte puțini sunt cei care știu cum au apărut acestea în România și cine a înființat primele organizații din care au făcut parte însuși Regele Carol al II-lea și Mihai.

Cum au apărut primii cercetași în România

Istoria primilor cercetași de pe plaiurile mioritice este legată povestea impresionantă a lui Dimitrie Dimăncescu, eroul de război decorat de trei monarhi (România, Anglia și Imperiul Rus), cel care, printre altele, a fost și unul dintre diplomații apropiați ai prim-ministrului britanic Winston Churchill.

Primele patrule de cercetași din România au apărut în vara anului 1913, la Sinaia, și au fost formate de frații Dimăncescu și Berindei, care la vremea respectivă erau elevi de liceu și se aflau în vacanță.

Ideea de a deveni cercetași le-a venit după ce aceștia au citit despre cercetășie într-o revistă pe care au primit-o din Franța.

Pentru Dimitrie Dimăncescu, cercetășia nu a fost doar o simplă joacă, iar câteva luni mai târziu, pe data de 15 octombrie 1913, împreună cu fratele său, Ioan Dimăncescu, și câțiva colegi de liceu, a înființat prima formațiune de cercetași din România, la Liceul “Gh. Lazăr” din București.

O lună mai târziu, apare și prima broșură despre cercetășie, iar ulterior, un comitet de inițiativă format din ofițeri, profesori și personalități culturale a inițiat crearea unei structuri naționale.

Astfel, pe data de 12 mai 1914, a fost înființată Asociația”Cercetașii României” condusă de coordonatorul comitetului de inițiativă gen.adj. regal Grigore Berindei.

Impresionat acțiunile lui Dimitrie Dimăncescu, ministrul Educației, I.Gh.Duca, a ținut să îl felicite pentru reușita remarcabilă în cercetășia românească prin intermediul căreia avea să îl cunoască mai târziu pe Principele Carol al II-lea.

Însă, odată cu întâlnirea viitorului monarh al României, Dimitrie avea să rămână cu un gust amar, asta după ce Carol II-lea era menționat ca fondatorul cercetaşilor din România, fără ca măcar să fie amintit rolul fraților Dimăncescu și al colegilor lor de la „Gheorghe Lazăr“, notează adevărul.ro.

„A fost prima dată când mi-a trecut prin cap cuvântul <necinstit>“, a declarat Dimitrie Dimăncescu zeci de ani mai târziu.

Cercetașii pregăteau tineri pentru serviciul militar

Cu toate acestea, Dimitrie nu a renunțat la pasiunile și idealurile sale, iar la vârsta de 19 ani s-a înrolat voluntar şi a devenit ofiţer în regimentul „Vânători“, înfiinţat de către Principele Carol.

Pentru eforturile sale remarcabile din timpul Primului Război Mondial, Dimitrie Dimăncescu a primit numeroase distincții, atât din partea Regelui Ferdinand, cât și din partea Regelui George al V-lea al Angliei, dar și a Țarului Rusiei.

Printre cele mai importante decorații care i-au fost oferite lui Dimitrie Dimăncescu se numără British Military Cross, o distincție care se oferă foarte rar și care i-a fost înmânată românului la comanda regelui Angliei.

Toate experiențele sale din armată au fost consemnate într-un jurnal pe care ulterior l-a transformat într-o carte de memorii pe care a publicat-o atunci când se afla în exil, în SUA.

Ajuns pe tărâmul american, vizionarul româm nu a stat cu mâinile în sân, ci a urmat studii de inginerie, iar ulterior a fost diplomat în SUA și Anglia.

Cel de-Al Doilea Război Mondial l-a prins pe Dimitrie Dimăncescu în exil la Londra, însă la fel ca și în Primul Război Mondial, el a încercat să lupte pentru țara sa și pentru pace, participând la Conferinţa de Pace de la Paris.

În 1947, revine în România, pe care o părăsește fără să o mai vadă vreodată.

Urmașii lui Dimitrie Dimăncescu duc mai departe tradiția cercetășiei în România

Rolul pe care Dimitrie Dimăncescu l-a avut în cercetășia din România este fără doar și poate unul extrem de important, iar de acest lucru sunt conștienți urmașii săi.

Dan Dimăncescu, nepotul lui Dimitrie Dimăncescu, care în prezent este consul onorific al României la Boston, este președinte de onoare al  Asociației Cercetașilor Tradiționali.

Această asociație a organizat pe data de 11 mai, la Castelul Peleș conferința intitulată: “Contribuția Casei Regale a României la dezvoltarea cercetășiei”, cu scopul de a marca aniversarea a 10 ani de ”Educație prin Aventură” de către cercetașii tradiționali.

Regele Carol al II-lea, Principele Nicolae, Principesa Ileana sau Regele Mihai sunt figuri emblematice care au influențat cercetășia noastră între anii 1914-1937, spun reprezentanții asociației.

“Ceea ce reprezentați cu toții este continuitatea a ceva extrem de special, care în 1913 a constituit nucleul mișcării cercetășești, și anume conceptul de patriotism. Este simbolizat atât prin uniformele voastre cât și de ceea ce învățați și de comportamentul vostru de zi cu zi, și mă refer aici în special la ceea ce patriotismul reprezintă: datoria față de țară, comunitate și familie”, a declarat Dan Dimăncescu în cadrul evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *