Primul deces cauzat de virusul West Nile în România, în 2024. Un bărbat a murit la Suceava, altul este în stare gravă

Primul deces cauzat de virusul West Nile în România, în 2024. Un bărbat a murit la Suceava, altul este în stare gravă

În România se înregistrează tot mai multe victime din cauza înțepăturilor de țânțar. La Suceava s-au înregistrat noi victime, iar trei pacienţi foarte în vârstă au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu infecţie cu virusul West Nile.

Cresc cazurile de infecții cu West Nile

Toate cele trei persoane au vârste cuprinse între 81 și 88 de ani și au primit diagnosticul de meningită. Se pare că agentul patogen a fost descoperit chiar în lichidul cefalorahidian, scrie News.ro.

Din păcate, unul dintre bătrâni nu a putut lupta cu boala și a murit. Un altul este într-o în stare foarte gravă și a fost internat la terapie intensivă.

Pacienţii din judeţul Suceava au venit la spital simptome de febră, cefalee, sindrom confuzional. „Au fost diagnosticaţi cu meningită, caz în care pentru identificarea agentului patogen se face puncţie cu recoltare de lichid cefalorahidian (LCR ). In urma analizei LCR-ului s-a identificat virusul West Nile la toţi trei pacienţii”, au declarat reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, conform sursei citate.

Cum se prezintă situația bătrânilor infectați

Monitorul de Suceava scrie că bărbatul infectat care avea 83 ani, era din Bosanci și a murit pentru că avea afecțiuni cronice foarte grave. Cealaltă persoană, care a fost internată cu aceeași infecție, anume bărbatul de 81 ani din Fântânele, se află internată în secția de boli infecțioase la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Situația sa ar prezenta o evoluție favorabilă, mai arată sursa citată. Bărbatul în vârstă de 88 ani din Suceava prezintă o stare mai gravă. Și el este internat în Spitalul Județean Suceava. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Suceava a cerut măsuri urgente celor trei localități pentru dezinsecție.

Infecția se depistează greu

Depistarea acestui virus este foarte grea, iar specialiștii spun că în 80% dintre cazuri virusul West Nile nu se manifestă prin simptome de boală, iar nu mai puțin de 1% din persoane pot face forme severe.

„80% din cei care sunt infectați cu vWN nu au nici un semn de boală! Maladia produsă de vWN nu se ia de la om la om, prin atingere sau proximitate (ca în cazul gripei sau al altor boli cu transmitere aerogenă). Mai puțin de 1% din persoanele infectate cu vWN vor dezvolta forme severe de boală, cu afectarea sistemului nervos central (meningită sau encefalită)”, este semnalul lui Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, pe pagina sa de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.

Medicul a mai explicat cum se poate recunoaște boala: „Persoanele bolnave au febră, stare generală de rău, grețuri și vărsături, dureri de cap, stare de confuzie, somnolență sau chiar comă și convulsii.

 Semnele tipice de boală ar fi foto- și fonofobia (bolnavul este deranjat de lumină sau de zgomote de intensitate normală), vărsăturile în jet și rigiditatea mușchilor cefei (nu putem mișca ușor capul, astfel încât să atingem pieptul cu bărbia). Soluția? Protecția prin repelante adecvate sau prin haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi (mai ales seara târziu)”, a mai precizat dr. Mihai Craiu.

Please follow and like us:
Pin Share