Profesorul Dan Dungaciu, suspect de abuz în serviciu într-un dosar DNA

Profesorul Dan Dungaciu, suspect de abuz în serviciu într-un dosar DNA

Dan Dungaciu, fostul director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu (ISPRI), care aparține Academiei Române, este suspect de săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus. 

 

Mai precis, este vorba de condițiile în care Dungaciu  a semnat pentru darea în folosință, cu titlu gratuit și fără licitații publice, unor spații din sediul ISPRI, către Asociația „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS)”.

 

Neregulile au fost semnalate de către inspectorii Curții de Conturi, care au realizat o analiză de piață pentru a stabili prețul zonei la chirii.

 

Astfel, s-a stabilit că în perioada în care a fost derulat contractul de comodat (noiembrie 2017-noiembrie 2022), prejudiciul ar fi ajuns la circa 100.000 de lei, reprezentând echivalentul chiriei care nu a fost percepută “Laboratorului de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *