Promisiunile noului antrenor pentru fanii Rapidului  

RMAG news

 Numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor al Rapidului pentru următoarele două sezoane a devenit oficială.

 

Noul tehnician este extrem de entuziasmat de stadionul din Giulești, de temperamentul vulcanic al suporterilor și, mai ales, de proiectul pe care i l-a prezentat principalul finanțator al clubului, omul de afaceri Dan Șucu. Lennon promite lucruri mari în următoarele luni la Rapid, obiectivul său fiind ca echipa să câștige titlul și să meargă cât mai departe în Champions League.

De aceea, în primul interviu acordat după numirea sa, pe canalul deYoutube al Rapidului, Neil Lennon a ținut să precizeze că pune la punct cu întreaga conducere a clubului un plan de transferuri foarte bine gândite care să aducă omogenitate și forță lotului, lucruri indispensabile pentru a obține rezultatele dorite.

El are ca filozofie un joc ofensiv, foarte agresiv, dar care nu va neglija nici un moment compartimentul defensiv, din punctul său de vedere la fel de important, pentru că degeaba marchezi multe goluri dacă nu ai o apărare bine pusă la punct.

 Filosofia mea este atacul, ne trebuie o structură bună, vrem să jucăm agresiv, un fotbal rapid. Sper să putem aduce jucători care să ne încânte. De asemenea, îmi doresc să ne asigurăm că, din punct de vedere defensiv, vom fi de neînvins. Asta necesită multă muncă, să facem sacrificii și să fim disciplinați. Trebuie să ne exprimăm atacul în teren. Avem aceste idei pe care vrem să le punem în aplicare, dar momentan nu vă pot spune mai multe. Este încă devreme. Suntem foarte entuziasmați de ceea ce urmează.

Chestionat în privința sistemului de joc preferat nord-irlandezul a spus că îi plac toate sistemele, pe care le poate aplica prin rotație, în funcție de modul în care evoluează jocul la acel moment.

Îmi plac mai multe sisteme, 4-3-3, 3-5-2, 4-4-2. Nu contează, trebuie să alegem sistemul care se potrivește cel mai bine jucătorilor pe care îi avem. Vom vorbi despre ce vrem să facem sezonul acesta. Aceste discuții vor avea loc înainte de începerea sezonului, vrem să construim o echipă de care clubul Rapid să fie mândru și, de asemenea, să bucurăm publicul”.

Noul coach al alb-vișiniilor îl are ca model de antrenor pe legendarul scoțian Sir Alex Ferguson, cel care în 27 de ani petrecuți la Manchester United, a umplut până la refuz vitrina cu trofee a clubului de pe Old Trafford. Dar îi apreciază mult și pe Jurgen Klopp sau Carlo Ancelotti, deși ultimul nu este adeptul jocului ofensiv cu agresivitate.

Sir Alex Ferguson. Sunt și un mare fan al lui Jurgen Klopp. Îmi place modul în care joacă echipa lui. Un fotbal rapid și agresiv. Sunt foarte mulți antrenori buni, dar cineva care are longevitate… Ar mai fi Ancelotti, de exemplu. Sunt mulți de la care te poți inspira”.

Lennon a rostit cuvinte de mare apreciere la adresa lui Dan Șucu, menționând că i-a fost foarte ușor să accepte propunerea în momentul în care au discutat amplu proiectul din care urmează să facă parte.

La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat.

Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.

Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.

Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid.

The post Promisiunile noului antrenor pentru fanii Rapidului   appeared first on Cotidianul RO.