Putin Number 6. Generalul Suhrab Ahmedov, comandantul celei mai mari unități de trupe din armata rusă, a fost destituit

RMAG news

General-locotenent Suhrab Ahmedov, 50 de ani, comandantul celei mai mari unități de trupe din armata rusă, Armata a 20-a, a fost destituit din funcție, au anunțat agenția de presă RBC, publicația Kommersant și mai multe canale de Telegram ale bloggerilor militari ruși. Nu există încă o confirmare oficială a demiterii, iar unele surse susțin că a fost arestat. Este al 6-lea ofițer înlăturat numai în ultima lună.

Comandant al Armatei a 20-a din decembrie 2022, Suhrab Ahmedov a fost demis din funcție, a declarat Vladimir Rogov, președintele mișcării „Suntem împreună cu Rusia”. Eliberarea lui Ahmedov a fost confirmată de o sursă RBC familiarizată cu decizia personalului.

În noiembrie 2022, soldații Brigăzii 155 Marine a Flotei Pacificului l-au acuzat pe decizii iresponsabile pe Ahmedov, acuzândul-l de pierderile grele, de până la 400 de soldați, din timpul luptelor de lângă Pavlovka, din regiunea Donețk. Ei i-au scris guvernatorului teritoriului Primorski, Oleg Kojemiako, că au fost „aruncați într-o ofensivă de neînțeles”.

Apoi, în iunie anul trecut, bloggerii militari ruși au raportat pierderi grele în rândurile Armatei a 20-a Combinate în apropierea orașului Kremennaia, regiunea Lugansk. Potrivit informațiilor corespondenților de război, zeci de soldați ruși au murit sub focul artileriei ucrainene, în câmp deschis, în timp ce așteptau în formație sosirea generalului Ahmedov.

Anterior, în februarie 2023, președintele rus Vladimir Putin, iî acordase, prin decret, lui Ahmedov gradul de general-maior, iar în decembrie l-a avansat în grad de general-locotenent.

Potrivit analiștilor, arestările și demiterule indică faptul că Vladimir Putin nu are încredere în generali. În timpul unui război, armata este întărită, ceea ce înseamnă că probabilitatea unei lovituri de stat militară crește.

Este de a cincea demitere sau arestare efectuată în ultima lună în rândurile echipei fostului ministru al apărării Serghei Șoigu.

Vladimir Vertelețki, ofițer de rang înalt responsabil de achiziții în Ministerul rus al Apărării – arestat;
general-locotenent Vadim Șamarin, adjunctul șefului Statului Major General al armatei ruse – arestat;
viceministrul apărării Timur Ivanov, considerat un protejat al lui Serghei Șoigu – arestat;
șeful Direcției principale de personal din Ministerul rus al Apărării, generalul-locotenent Iuri Kuznețov – arestat;
generalul-maior Ivan Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Rusiei – arestat.

La începutul acestei luni, Șoigu a fost retrogradat de Vladimir Putin și numit în funcția de secretar al Consiliului de Securitate, după 12 ani ca ministru al apărării. Fostul prim-vicepremier Andrei Belousov, economist de profesie, a fost instalat în locul lui Șoigu.